În cea mai făloasă casă dintr-un sat, şedeau doi fraţi. Nimeni nu-şi mai amintea dacă erau fraţi buni sau numai vitregi, tot aşa cum nimeni nu mai ţinea minte de unde se iscase dihonia în cea mai de vază familie a locului. Ce se ştie cu siguranţă e că unul din ei, mai iute la mânie, ieşea, în răstimpuri, în curte, strigând în gura mare: Îţi dau foc! Te nenorocesc! Praful şi pulberea se va alege de tine! Cel vizat, fratele mai moale din fire, se uita cu gura căscată şi murmura depăşit de situaţie: Vai de capul tău, om în toată firea, ne faci de pomină în tot satul… Azi aşa, mâine aşa, scandalurile se ţineau lanţ în casa cea arătoasă. Unul agita tot mai nervos chibriturile şi şomoiogul de paie, iar celălalt se crucea neputincios în faţa ameninţărilor. Cu vorba bună, era limpede că nu putea curma nebunia fratelui pus pe prăpădire. Cu vremea, gluma a prins a se îngroşa. De la ameninţări, zbanghiul, întărâtat de băutură şi de ţiitoarea cea tânără pe care şi-o luase, părea tot mai hotărât să treacă la fapte. În câteva rânduri, chiar reuşise să aprindă câte ceva, pe ici, pe acolo. Focul fusese potolit cu chiu, cu vai, dar nu mai era chip de trăit cu el sub acelaşi acoperiş, pe care ameninţa tot mai nervos că-l va da pradă flăcărilor. Ce-i de făcut? se întreba fratele mai chibzuit. Nici încercările lui de a-l linişti, nici sfaturile vecinilor nu dăduseră rod. Chinuit de scandalurile fără număr, într-o zi, ajuns la capătul puterilor, se ridică şi se uită tăcut împrejur: în ritmul acesta, totul va arde în cele din urmă. Mai exista, totuşi, o cale. Gândul îi încolţise mai de mult în minte şi crescuse o dată cu sentimentul că nu mai are nimic de pierdut. Aşa că îngrămădi paie în toate colţurile casei. Apoi, sub privirile înlemnite ale celuilalt, scoase chibriturile din buzunar. Ce faci? întrebă zbanghiul îngrozit. Ţiitoarea cea blondă şi tovarăşii lui de pahar se puseră pe răcnit. Privirea fixă a blajinului era semn că nu-i de glumit. Acesta scăpără chibritul şi-l apropie de un şomoiog de paie. Atât mai zise: Foc ai vrut? Foc îţi dau! Şi torţa prinse a arde în mâna lui, iar flacăra se bălăngăni ameninţătoare. Mai zise o dată, ca pentru a răzbuna tăcerea de până atunci: Foc ai vrut? Foc îţi dau! Şi puse foc… Celălalt sări să stingă pălălaia, răcnind ca din gură de şarpe: Nu mai fac! Nu mai fac! În toată tulburarea lui, pricepuse, în sfârşit, că o nebunie dusă prea departe poate isca un gest şi mai necugetat. Cine s-ar fi gândit că Moliceanu ar fi cutezat vreodată să aprindă casa, fără a mai lungi vorba? Şi iată-l acum, bântuind de colo-colo, murmurând: Foc ai vrut? Foc îţi dau! Înţelegând că se va duce naibii toată şandramaua peste care stăpânise prin răcnet şi hăhăit, zbanghiul se apucă să promită, cuprins de o teamă nemaiîncercată până atunci: Nu mai vreau referendum pentru votul uninominal! Nici un rezultat, însă. Nu mai vreau nici alegeri pe 13 mai! Celălalt îşi continua nestingherit treaba. Tocmai trimisese la Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă pentru amânarea euroalegerilor, trecând peste capul zbanghiului şi-al oamenilor săi de la Interne şi de la Justiţie. Aşa că agită torţa mai departe. Nu bine a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu refuzul scandalagiului de a-l elibera din funcţie pe ministrul de Externe, că a şi venit vestea cum că decretul cu pricina fusese semnat cu o zi înainte. În acest timp, senatorii au simplificat procedura de demitere a preşedintelui prin referendum. Tot înaintea lor, a celor care, cu o lună înainte, votaseră şi moţiunea împotriva ministresei de la Justiţie, Moliceanu s-a dus să vorbească despre reforma în justiţie, decis să scape de cea care păstorea din gură lupta împotriva infracţionalităţii. Torţa aprinsă dădea rezultate. Aceasta este povestea ce-i are ca eroi pe preşedintele Băsescu şi pe premierul Tăriceanu. O poveste care n-are nimic de-a face cu lumea oamenilor normali, nicidecum cu aceea a eleganţei politice europene. O poveste pornită din tenebrele unei minţi bolnave după putere, ce-i îngrozeşte pe oamenii lucizi, care înţeleg că, fatalmente, din acest război care pe care, indiferent de câştigător, casa va ieşi cea mai distrusă.