Apropiata aderare a României la UE i-a pus pe jar pe exponenţii iredentismului unguresc, care sunt conştienţi că, în spaţiul comunitar, pretenţiile lor aberante se vor confrunta cu standardele lumii civilizate, care garantează drepturile minorităţilor, dar nu tolerează secesionismul pe criterii etnice. Dându-şi, încă o dată, arama pe faţă, liderii UDMR s-au făcut părtaşi la cele mai recente acţiuni îndreptate împotriva integrităţii statului român. Ignorând evidenţele, orbiţi de jocurile lor mărunte, politicienii noştri, în frunte cu preşedintele Băsescu, sunt complici prin pasivitate cu mişcările separatiste care ameninţă făptura naţională. Extremismul maghiar îşi joacă, aşadar, una dintre ultimele sale cărţi în România. În acest context, după câţiva ani de rivalităţi, reprezentanţii săi au înţeles să-şi dea mâna, trecând peste discordia existentă între ei încă din vremea guvernării Orban (1998 - 2002), care a încurajat afirmarea grupărilor radicale Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc, contrapuse pretinşilor moderaţi din UDMR. Pe ultima sută de metri, exponenţii acestor organizaţii s-au reunit pentru a definitiva strategia vizând desprinderea judeţelor cu populaţie majoritar maghiară de restul ţării. Ceea ce enunţa, în 2000, numărul doi al diplomaţiei ungare, Zsolt Nemeth, la Miercurea Ciuc, ameninţă acum să devină realitate: „pentru strategia maghiarimii din România se conturează tot mai mult rolul Ţinutului secuiesc ca ţară-mamă din interior, pe care să se poată sprijini maghiarii care trăiesc în minoritate în diversele regiuni din Transilvania”. Cursa contra cronometru are la bază un plan bine pus la punct. Trei sute de aleşi locali maghiari au decis, la finele lunii septembrie, la Miercurea Ciuc, înfiinţarea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, grupând toate forţele separatiste, inclusiv UDMR, şi au adoptat o declaraţie de intenţie privind obţinerea autonomiei. Câteva zile mai târziu, la Sfântu Gheorghe, o sută de delegaţi ai aşa-ziselor scaune secuieşti au decis ca la 4 noiembrie să se reunească Adunarea Naţională a Secuilor, care va fixa data şi modalităţile desfăşurării referendumului local pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, preconizat a avea loc în preajma zilei naţionale a României. „Sigur, am prefera ca el să fie unul oficial, organizat de autorităţile locale, dar, dacă nu se va putea, vom merge pe varianta referendumului intern neoficial, iar rezultatul va fi, practic, acelaşi”, a ameninţat Csapo Jozsef, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc. Cârdăşia UDMR cu aceste acţiuni reiese limpede din afirmaţiile lui Marko Bela: „autonomia nu e o chestiune romantică sau exotică, ci vizează soarta întregii ţări şi a maghiarimii”. Conştienţi că actualul cadru legislativ, intern şi european, nu permite separarea pe criterii etnice, liderii UDMR propun, prin senatorul Gyorgy Frunda, şeful delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, adoptarea unui protocol european care prevede folosirea limbii materne în toate domeniile vieţii publice şi dreptul la autonomie culturală, dar şi „de altă natură”. Asistăm, aşadar, la o ofensivă concertată a hungarismului: paşi concreţi în ţară, manifestări revizioniste ale adepţilor lui Orban la Budapesta şi încercări de a obţine sprijin la Strasbourg. Tăcerea clasei politice româneşti în faţa presiunilor politico-mediatice poate minimaliza acţiunile extremiste, dar nu are darul de ale preveni consecinţele. Există riscul, în lipsa unei riposte ferme, nu numai ca partidele româneşti să încaseze o grea lovitură din punctul de vedere al încrederii populaţiei, dar mai ales ca România să intre în UE cu piatra de moară a autonomiei maghiare atârnată de gât.