Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, a convocat o conferinţă de presă luni, 3 aprilie, pentru a sublinia că nu are nicio noutate cu privire la situaţia filialelor Bibliotecii Judeţene. În schimb, o noutate anunţată, momentan în nume personal, este ineficienţa artiştilor angajaţi la Filarmonica de Stat Oradea. Şi a artiştilor, în general.

 

Astfel, după ce a reiterat faptul că Primăria Oradea nu a dat nicio informaţie oficială cu privire la situaţia filialelor Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai”, a mutat tunurile, iniţial îndreptate spre Primărie, spre Filarmonica Stat, subliniind totodată cu nu este singura instituţie culturală luată în vizor.

Concret, aceeaşi situaţie semnalată presei joi, 30 martie, din proprie iniţiativă, aceea că la Biblioteca Judeţeană a venit o adresă din partea Primăriei prin care nu se prelungeşte contractul de comodat pentru cele trei filiale orădene (Piaţa 1 Decembrie, Decebal şi Dacia), a fost reamintită de ieri, 3 aprilie.

„Nu am nicio altă informare oficială din partea Primăriei, alta decât adresa prin care este specificată neprelungirea contractelor de comodat”, a spus Traian Bodea. Cum primarul Ilie Bolojan liniştise apele, neoficial, vineri, 31 martie, la finalul unei conferinţe de presă, Bodea a fost întrebat dacă ştie ceva despre înţelegerea dintre edilul Oradiei şi preşedintele CJ Bihor, Pasztor Şandor. „Nu ştiu nimic în acest sens, nu am vorbit cu domnul preşedinte, pentru că nu este în ţară”, a spus vicele, recunoscând apoi că nu l-a informat pe acesta nici despre atitudinea publică pe care a luat-o deja. În contrapartidă, Primăria susţine oficial exact ce susţinuse şi neoficial: nu se evacuează filialele bibliotecii.

„A existat o discuţie între domnul Ilie Bolojan şi domnul Pasztor Şandor, înainte ca preşedintele CJ Bihor să plece din ţară, prin care l-a asigurat că nu vor fi evacuate filialele. Angajaţii primăriei au trimis adrese tuturor celor care au contracte de comodat pentru că vom face o reevaluare a activităţilor din aceste spaţii şi a spaţiilor. Dar nu s-a pus problema evacuării în cazul bibliotecii”, a spus Anca Sas, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea. Care va fi modalitatea prin care biblioteca va mai beneficia de acele spaţii se va stabili concret printr-o nouă discuţie între cei doi edili.

 

Păreri şi acuze

Cum subiectul filialelor s-a epuizat rapid, Traian Bodea a continuat reforma culturală luând în vizor Filarmonica Oradea şi subliniind totodată că aceasta este doar instituţia cu care „se începe”. Astfel, vicele s-a arătat nemulţumit de eficienţa instituţiei care nu are „o activitate amplă, în aer liber”. În plus, acesta acuză lipsa concertelor susţinute în judeţ.

„Avem o filarmonică cu 113 angajaţi, dintre care 70 sunt instrumentişti. Există posibilitatea ca ei să-şi desfăşoare o activitate amplă, în aer liber. Aş dori ca ei să deservească interesele orădenilor şi bihorenilor. Ar putea fi susţinute concerte săptămânale în Salonta, Aleşd, Beiuş, sau Marghita”, a spus Traian Bodea. „Am văzut în Viena instrumentişti care cântă muzică decentă pe stradă şi cred că turiştii s-ar bucura să vadă asta şi în Oradea. Trebuie să existe o apropiere între Filarmonică şi orădeni. Concertele în aer liber ar fi o soluţie. În plus, ar munci şi instrumentiştii şi după ora 14.00 sau 16.00. Seara, de la 19.00, spre exemplu”, a continuat vicepreşedintele.

Pornind de la ideea că Oradea nu are suficiente evenimente culturale, Bodea a ajuns la salariile instrumentiştilor, acuzând că mulţi nu se prezintă la serviciu.

 

„Să nu dăm salarii degeaba”

„Un şef de partidă clasa I câştigă 6.900 de lei brut. Un artist instrumentist clasa I câştigă 4.460 de lei brut, iar un artist instrumentist clasa a II-a, 4.500 de lei brut. Muzicienii sunt încadraţi la 8 ore pe zi, dar am informaţii că sunt instrumentişti care nu vin la muncă”, a spus Bodea. Întrebat dacă a vorbit cu colegii săi din conducerea CJ despre acest subiect sau dacă a comunicat nemulţumiri managerului filarmonicii, Todor Adalbert, Bodea a recunoscut că nu. „Sunt idei care mi-au venit mie. Iar prin intermediul presei transmit un semnal. Filarmonica nu este singura instituţie culturală pe care o finanţăm noi, vom analiza şi alte instituţii”, a subliniat vicele.

 

De la Guvern cu... victime colaterale

În realitate, conform organigramei şi grilei de salarizare prezentate de managerul Filarmonicii de Stat, Todor Adalbert, salariile vehiculate de Traian Bodea există doar de o lună, graţie majorării dispuse de Guvernul Grindeanu pentru personalul artistic din instituţii, şi nu sunt venituri reprezentative pentru muzicieni, ci pentru câteva vârfuri. „În primul rând, un şef de partidă, un concert maistru înseamnă o mare responsabilitate. Iar un asemenea salariu presupune 15-20 de ani de vechime”, a precizat Todor Adalbert. „Înainte de majorările Guvernului Dragnea (sic!), un debutant la filarmonică avea între 1.200 de lei şi 1.500 de lei brut, venit lunar. Un instrumentist cu peste 10 ani vechime, avea 1.500 de lei brut lunar”, a mai specificat Todor Adalbert. În ce priveşte acuzele că angajaţii nu-şi onorează îndatoririle, managerul susţine că orchestra orădeană este una dintre cele mai apreciate, atât de către dirijorii invitaţi, cât şi de către soliştii cu care colaborează. „În fiecare săptămână vine un alt dirijor, cu cerinţele sale, pentru a pregăti concertul de joia. Repetiţii sunt zilnic, între orele 9.00 şi 14.00 sau 15.00. În plus, în funcţie de partitură, dirijorii cer repetiţii şi seara. Cheamă artişti la repetiţii de seară şi pe grupuri de instrumente, cum sunt cordarii sau suflătorii. Mai avem şi concertele educative de vinerea, care de asemenea presupun repetiţii, iar primăvara şi toamna susţinem concerte educative în Marghita, Beiuş, Salonta şi Săcueni”, a spus managerul.

 

Cu orchestra pe câmpii

Întrebat pe ce criterii alege localităţile din judeţ unde se fac deplasări educative, Todor Adalbert a ridicat problema infrastructurii. „Ne deplasăm acolo unde există un cămin cultural, o minimă infrastructură ca să putem cânta. În ce priveşte cântatul în aer liber, suntem deschişi la o asemenea propunere, deşi oficial nu am primit nicio cerere în sensul acesta. În orice caz, una este să faci un flashmob, cum am mai făcut, şi alta este să organizezi un concert. Îţi trebuie un program adecvat, atractiv, accesibil, îţi trebuie o scenă, îţi trebuie un sistem de sonorizare foarte bun. Nu poţi să scoţi o orchestră pur şi simplu în stradă, căci spectatorul din rândul 15 va spune că nu a auzit nimic”, atrage atenţia directorul instituţiei.

Todor Adalbert îşi va încheia mandatul de director la finele acestei stagiuni, iar „reforma” filarmonicii, dacă va fi acceptată şi cerută oficial de întreg prezidiul Consiliului Judeţean, va cădea probabil în sarcina noului manager.