Compania Valtryp este în sărbătoare! Şi, ca să aniverseze cum se cuvine cei 25 de ani de activitate neîntreruptă, compania, prima din țară cu capital 100% românesc în domeniul automotive, deschide un nou sediu de producţie. Valtryp va dispune de o suprafață de lucru mai extinsă și va face sute de angajări.

Inaugurarea noii fabrici a avut loc vineri, în Parcul Industrial Eurobusiness II şi a debutat cu o slujbă de sfinţire oficiată de un sobor de nouă preoţi, la slujbă asistând şi PS Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, invitat de onoare, alături de primarul Ilie Bolojan, vicepreşedintele CJ Ioan Mang, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Ioan Micula, reprezentanţi ai mediului universitar, de afaceri, prieteni şi parteneri de afaceri a companiei, dar şi peste o sută de angajaţi ai companiei. După tăierea panglicii inaugurale, toţi cei prezenţi au vizitat noua fabrică.

La aniversarea a 25 de ani de activitate neîntreruptă, compania Valtryp se extinde: deschide o nouă fabrică, îşi măreşte capacitatea de producţie şi numărul de angajaţi, pe care îi specializează şi cărora le oferă contracte de muncă stabile, precum și numeroase facilități.

 

Aniversare cu fast

 

Noua fabrică se întinde pe o suprafață de 7.000 mp, iar compania îşi creşte numărul de angajaţi, de la 140 în prezent, până la 400-600 de persoane, care vor lucra în noua fabrică în două schimburi. Recrutarea de personal a început deja, iar la vechiul sediu sunt școlarizate mai multe persoane de către specialiștii din domeniu.

Angajatorul oferă locuri de muncă sigure, având deja contracte semnate pe mai mulţi ani cu colaboratori internaționali din domeniul automotive.

Compania Valtryp facilitează transportul angajaților din afara Oradiei cu mașini proprii și în viitor copiii acestora vor beneficia de o grădiniță, care urmează să funcționeze în apropierea noii fabrici, astfel încât programele de lucru ale părinților să se sincronizeze cu cele ale micuţilor.

Directorul general Valeriu Trip a prezentat un scurt istoric al companiei, relatând plin de emoţie cum s-a născut această investiţie: „Nu întâmplător am ales data de 18 octombrie pentru inaugurarea acestei fabrici. În 18 octombrie 1994 am avut primele discuții cu cea mai mare companie de producție automotive, specializată pe confecţionarea de volane, Petri, astăzi Takata. Acum 25 de ani s-au pus bazele teoretice a înființării acestei companii, iar acum am inaugurat o nouă fabrică”. Profund credincios, Valeriu Trip spune că nimic nu ar fi putut realiza fără încredere şi credinţă: „În concepția mea și a familiei mele, nimic nu se poate fără Dumnezeu. Totul se întâmplă numai și numai cu voia și puterea bunului Dumnezeu”.

Lucrările din parcul Eurobusiness II au început în martie 2018, fiind terminate cu aproape șase luni înainte de termenul prevăzut.

 

Valtryp – lecţie de succes

 

Compania, înfiinţată în 1995, este prima din ţară cu capital 100% românesc, în domeniul automotive. Valtryp fabrică accesorii şi piese pentru autovehicule printr-un proces de producţie preponderent manual. Activitatea principală este îmbrăcarea volanelor în piele sau lemn și piele, a mânerelor pentru schimbătoare de viteză, a huselor scaunelor și a tapiţeriei auto.

„Calitatea, punctualitatea, preţul bun şi seriozitatea sunt punctele noastre forte. Prin exemplul nostru dorim să încurajăm antreprenorii români, firmele mici şi mijlocii şi să arătăm faptul că şi companiile româneşti, cu unici acţionari, pot reuşi atât pe piaţa internaţională, cât şi pe cea naţională”, precizează directorul general Valeriu Trip.

Compania produce în acest moment aproximativ 1.500 de volane pe zi, urmând a-şi dubla practic producţia. Valtryp derulează contracte cu cele mai mari firme de automotive din lume: Takata – Joysone, Autolive, Toyota, mărcile de autoturisme dotate cu volane produse la Oradea fiind Jaguar, Mercedes, Porsche, Audi, Volkswagen, Lancia, Fiat, Ford, Honda, Toyota și Volvo.

Noua fabrică a fost realizată printr-un proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Opreaţional Regional 2014-2020 în valoare de 11,59 milioane de lei, din care contribuţia UE este de 3,25 milioane de lei.