Am asistat, în sfârşit, la lansarea a Polului Social, instituţie a stângii virtuale din România, în opinia lui Ion Iliescu, capabilă să dea un balon de oxigen unui PSD în comă. Impresia generală: racul, broasca şi o ştiucă! S-au perindat la microfon, în succesiune, vorbitorii celor trei aripi prezente în sală. Reprezentanţii Stângii autentice, ai amărâţilor şi jefuiţilor însetaţi după dreptate şi aflaţi în căutarea unui reper - de negăsit acolo - au rămas cu setea nepotolită. Apoi, nostalgicii veniţi să-şi retrăiască în grup vremurile de grandoare, ca baba care-şi tot spovedea la popă un păcat carnal vechi de decenii, iar întrebată de ce-o face, răspunde: "Ei, părinţele, tare-mi place să-mi aduc măcar aminte!" Şi în sfârşit, aripa penală, în special pesedişti ai fostei guvernări, în armistiţiu cu DNA-ul şi care şi-au regăsit integral tupeul. Primii au vorbit despre salarii, pensii, preţuri, medicamente, întreţinere, coşul zilnic, disperare - o litanie banală, dar adevărată. Nostalgicii au vorbit... vorbe, principii, procente, lăsând a se-nţelege - fără argumente, doar aşa, ca o plutire-n aer! - că plângerile amărâţilor sunt doar ale prezentului şi în contrast fatal cu luminosul trecut năstasian. Şi aripa penală şi-a desfăşurat penele în toată splendoarea lor: "Să inovăm ideologic şi să ne modernizăm doctrinar", spunea cineva, vorbind fără noimă, dar în deplină corectitudine politică. Iar Adrian Năstase - prezent la întâlnire, nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase! - a vorbit despre necesitatea revenirii la guvernare pentru că "guvernarea trebuie să producă bani" (n-a precizat pentru cine). Un puternic detaşament de trupeţi era prezent la faţa locului pentru a aplauda cu zel de congres ceauşist ori de câte ori era menţionat numele groparului PSD-ului şi al Stângii româneşti - Adrian Năstase - ori vreuna din măreţele sale înfăptuiri. În rest a fost mişto: Geoană i-a înţepat pe Iliescu şi Roman, vorbind despre "o Românie a anilor 2010, nu 90" şi că Polul nu trebuie să fie "o plută de salvare pentru rentieri politici", la care Iliescu a ripostat că "numai o Stângă adevărată poate învinge" şi a mărturisit că, la vremea sa, "am încercat să păstrăm un minim de echitate" (un minim, într-adevăr: mai puţin de atât nici că se putea!). Nimeni din foştii demnitari - Iliescu, Roman, Năstase, Geoană - nu şi-a pus cenuşă-n cap: toţi erau fete-mari şi compromiterea ideii de Stânga în România era, pesemne, ca şi aviara, opera porumbeilor călători! Iar singura propunere concretă avansată pentru salvarea naţiunii a fost transformarea, odată cu mult-visata iminentă revenire a PSD-ului la Putere, a fondului Proprietatea în fondul Solidaritatea. Fond pe care actualii guvernanţi îl jecmănesc fără jenă şi, la urma urmei, de ce să nu-l jecmănim noi? Stupefiant, înşiruind lunga litanie a nenorocirilor României, nimeni nu a menţionat şi CORUPŢIA. În vreo patru ore de trăncăneală politică, nimeni n-a îndrăznit să pronunţe cuvântul tutelar al României de azi - CORUPŢIE! Rostirea lui ar fi fost parcă de mauvais ton, ca un vânt tras "fortissimo" în mijlocul unui pasaj "pianissimo" dintr-un simandicos concert de cameră: nimeni n-a îndrăznit să vorbească de funie în casa lui Adrian Năstase! Cu o singură şi finală excepţie. Scos din papuci, pesemne, de nonşalanţa ostentativă a fostului premier, care după ce a adus PSD-ul în opoziţie şi sub 20% şi-a regăsit apetenţa pentru glumiţe şi ironii superioare, Alexandru Mironov a îndrăznit să vorbească despre "Sindromul mătuşa Tamara" care torpilează stânga românească. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Ce mai demonstraţie de democraţie pesedistă! Trupeţii năstasieni au sărit în sus ca un singur om şi i-au băgat pumnu-n gură vorbitorului, copleşindu-l cu decibelii lor de haită dezlănţuită: încă puţin şi se trecea la corecţii fizice! Iar madama care prezida întâmplarea ca pe o sindrofie la un bordel de lux - un ciocoi roşu pe care, mărturisesc, şi eu l-am confundat cândva cu un prinţ roşu - s-a apucat să vorbească despre nu ştiu ce "neclarităţi" pe care le-ar fi adus în discuţie Mironov: ce-o fi neclar în cazul mătuşii Tamara, când totul e limpede ca lumina zilei? Pentru ca apoi să facă un apel la solidaritate: nu trebuie să ne atacăm noi între noi. Care "noi"? Alexandru Mironov n-a fost la furat cu voi!