Deşi mai avem de aşteptat doar câţiva ani în anticamera integrării europene, primele semne ale acestui proces iminent şi ireversibil întârzie să producă efecte în sistemul instituţional autohton. Ca şi cum nu era îndeajuns că întreg efortul de susţinere a produsului intern brut a fost transferat pe umerii sectorului privat, acelaşi sector a devenit vacă de muls, dar şi ciucă a bătăilor pentru o parte din şefii instituţiilor publice care înţeleg să dispună exercitarea clientelară, subiectivă şi dictatorială a atribuţiilor de control, altminteri stabilite prin lege... Resemnarea, blazarea sau cantonarea celor mai mulţi salariaţi bugetari din sistemul public în vechile metehne ale birocraţiei alimentează toate sondajele de opinie care îşi propun să măsoare calitatea vieţii şi a nivelului de trai în România. Tot mai mulţi subiecţi se declară mai degrabă mulţumiţi cu un venit fix, mic, dar sigur, în solda unei instituţii de stat, decât cu un venit mare, dar care ar presupune efort suplimentar şi riscuri investiţionale. Lipsa de entuziasm a majorităţii funcţionarilor publici nu se datorează, însă, doar nivelului redus de salarizare cu care au fost motivaţi, ci şi râvnei cu care unii dintre şefii lor ierarhici fără scrupule şi-au consolidat averi fabuloase, deşi sunt plătiţi tot cu aceleaşi salarii de bugetari. Când un inspector fiscal vine la serviciu cu tramvaiul, iar şeful său descinde la scara instituţiei din Mercedes, de vină nu este numai diviziunea muncii. Şi nici atunci când şeful adună vilă după vilă, ca într-o competiţie cu Dumnezeu, iar subalternul său nu reuşeşte să-şi plătească, din acelaşi salariu de bugetar, chiria, întreţinerea sau coşul zilnic al măruntei sale existenţe. Şi atunci de unde profesionalism, moralitate şi competenţă, când castanele fierbinţi din focul şefului ierarhic sunt scoase cu mâna crispată a subalternului umil, care îşi riscă leafa pentru ca superiorul său să nu-şi rişte infinit mai marea şpagă. În vreme ce marii contribuabili sunt puşi cu faţa la perete şi prezentanţi ca duşmani ai poporului, adevăraţii artizani ai economiei paralele, subterane şi subversive sunt ridicaţi la rang de arhangheli. Exemplul controversatului director al Finanţelor bihorene, cercetat de PNA pentru fapte de corupţie, suspendat de minister şi repus, apoi, în drepturi, după ce procurorii anti-mafia au concluzionat că faptele pentru care era cercetat "nu sunt prevăzute de legea penală" este cu atât maI edificator, cu cât opulenţa sa şi relaţiile mai mult decât cordiale cu membrii lumii interlope erau de notorietate şi deloc întâmplătoare. Poate că a fi amic la cataramă cu marii evazionişti fiscali ai economiei subterane nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, dar legea morală care guvernează deontologia unui funcţionar al statului român ar trebui să-i interzică acestuia să bată palma tocmai cu cei cărora, deşi ar fi trebuit să le lege mâinile la spate, a preferat să le îndese adânc în buzunarele lor doldora cu bani negri care, la o adică, pot înălbi până şi dosare...