CSAT a aprobat, într-o şedinţă din 17 aprilie, "Strategia de securitate naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă". Comunicatul oficial al Cotroceniului afirmă că "cel mai important aspect dezbătut în cadrul CSAT a fost Strategia de securitate naţională, document elaborat şi adoptat de CSAT în conformitate cu Legea 415/2002". Este adevărat că legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, invocată de preşedinte, prevede, la articolul 4, că una din atribuţiile CSAT este promovarea Strategiei de securitate naţională a României. De remarcat că, în 2002, când a fost adoptată Legea 415, era încă în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României. Potrivit articolului 4 din această ordonanţă, "Strategia de securitate naţională a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional". Articolul următor afirmă că "Strategia de securitate naţională a României cuprinde: definirea intereselor şi obiectivelor proprii de securitate, evaluarea mediului internaţional de securitate, identificarea factorilor de risc din mediul intern şi internaţional, direcţiile de acţiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securităţii naţionale a României". Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 a fost abrogată de Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării. După cum se poate lesne observa, Strategia de securitate din Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 are acelaşi conţinut şi definiţie juridică ca şi Strategia de apărare din Legea 473. Este evident că intenţia legiuitorului nu a fost de a reglementa existenţa unui document nou, ci doar de a schimba denumirea de Strategie de securitate în cea de Strategie de apărare. Motivul a fost foarte simplu: puterea PSD a considerat, în 2004, că sintagma "securitate" este asociată denumirii odioasei poliţii politice comuniste, fiind de preferat cea de "apărare". Ca să nu existe nici un dubiu, articolul 14 al Legii nr. 473/2004 stipulează că, "la data intrării in vigoare a prezentei legi, orice alte dispoziţii contrare se abrogă". Denumirea strategiei nu este relevantă şi nu trebuie făcut un capăt de ţară din faptul că preşedintele a preferat, în loc de sintagma Strategie de apărare, conţinută în articolul 65 din Constituţie şi în Legea 473/2004 privind planificarea apărării, pe cea de Strategie de securitate. Este însă extrem de grav faptul că preşedintele a eludat Parlamentul. Constantin Degeratu, consilier de Stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale al Preşedinţiei României, a afirmat, la începutul lunii mai, că Strategia adoptată de CSAT în luna aprilie nu mai are nevoie de nici un vot din partea Legislativului, ea fiind transmisă doar "spre informare". Este adevărat că CSAT poate adopta orice strategie doreşte, inclusiv pe cea "privind udatul florilor în grădina Palatului Cotroceni, în zilele în care nu plouă". Dar aceasta nu are nici un fel de valoare juridică, întrucât CSAT nu are drept de iniţiativă legislativă. Deşi au fost îngenuncheaţi de Cotroceni, parlamentarii, inclusiv cei din Comisiile de apărare, nu au luat nici un fel de atitudine. Nici societatea civilă nu a avut nici un fel de reacţie, nici măcar faţă de faptul că Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului au fost înlocuite, mai nou, de "Ordonanţele de urgenţă" ale CSAT. Este normal ca, într-o ţară aflată în război, legislaţia să fie adaptată realităţilor. Un agent al unui serviciu de informaţii trebuie să acţioneze ferm, fără temerea că activitatea sa poate fi considerată ilicită. Dar, dacă serviciile primesc puteri sporite, şi pârghiile de control aflate la îndemâna societăţii trebuie să fie pe măsură. Altfel, statul respectiv devine dictatură militară...