40 de copii și 20 de adulți din comunele Aușeu, Vadu Crișului, Măgești și Șuncuiuș au învățat, în cadrul unui proiect desfășurat în perioada 10-11 noiembrie, cum să depoziteze, să colecteze și să recicleze eficient deșeurile.

 

Teorie, apoi practică

După două zile, ei au înțeles că precolectarea și depozitarea selectivă se face din propriile gospodării și că în tomberoanele de culoare galbenă se depozitează materialele din plastic și metal, în cel albastru, hârtie, iar în cel verde, sticlă.

În plus, au aflat că deșeurile odată precolectate și depozitate selectiv pot fi reciclate atât de către ei, cât și de către noile stații de tratare construite cu fonduri europene în județul Bihor.

Proiectul „Educație ecologică pentru tineri, principii de colectare selectivă și reciclare eficientă” a avut două componente. Prima a fost conferința cu titlul „Depozitarea selectivă, reciclarea și valorificarea deșeurilor prin adoptarea unor principii de dezvoltare durabilă și protecția mediului”. În cadrul acestei conferințe, au fost susținute prezentări cu teme axate pe reciclare și protecția mediului. Conferința a început cu prezentări realizate de Ovidiu Secară și Gabriel Bonaciu de la Asociația Unanimis Oradea. Ei au vorbit pe rând despre recipientele în care trebuie aruncate deșeurile și despre cum putem face compost din resturile biodegradabile. Reprezentantul firmei Europlast a expus celor prezenți recipientele produse de firma sa. În plus, a sponsorizat școlile implicate în proiect cu un set de trei tomberoane pentru materialele reciclabile-galben pentru plastic și metal, albastru pentru hârtie și verde pentru sticlă.

Horia Carțiș, reprezentantul Consiliului Județean Bihor, a acordat materiale informative privind modul în care trebuie să selectăm eficient deșeurile. Acesta le-a spus copiilor că dacă se vor respecta principiile sistemul de management integrat al deșeurilor albiile râurilor, satele și locurile de joacă vor fi mai curate, iar dacă nu atunci primăriile vor plăti amenzi de zeci de mii de lei.

Prezent la eveniment, Laurențiu Lazăr le-a spus copiilor despre oportunitatea înființării de cluburi în cadrul școlii. Acesta i-a asigurat pe copii că dacă vor avea proiecte bune pe teme de mediu sau alte domenii vor primi sprijin și logistică din partea Asociației Impact Bihor.

 

Pentru un mediu mai curat

Elevii Școlii Gimnaziale Alexandru Roman din Aușeu, susținuți de prof. Ioana Popescu, au povestit celor prezenți despre bucuria și avantajul de a fi junior ranger. Colegii de la Școala Gimnazială nr. 1 Butan, împreună cu profesoara Lavinia Groza, au punctat evenimentul prin mesajul - Vrem să trăim și să ne jucăm într-un mediu curat și sănătos! Susținătorii activităților de mediu de la Liceul Tehnologic Șuncuiuș, reprezentați de profesorul Toderaș Dumitru, au făcut o prezentare a activităților de educație ecologică desfășurate în școală. Gazdele, elevii Colegiului Tehnic nr. 1 Vadu Crișului, coordonați de profesoara Mariana Mălai, au prezentat lucrarea „Compostul, îngrășământ natural pentru floarea din ghiveci”.

 

Ateliere interactive de reciclare

Tot elevii din Vadu Crișului au deschis și activitățile interactive. Pupilii, cu ajutorul doamnei Mălai, i-au învățat pe cei prezenți cum pot face un semn de carte sau diferite obiecte de decor din hârtie și carton reciclat. Al doilea atelier susținut de Asociația Unanimis Oradea a avut ca și scop utilizarea lemnului și a hârtiei. Copii au construit cu ajutorul uneltelor o ramă de lemn în care au fixat o plasă de metal. În tot acest timp, alți copii au pisat într-un mojar ziare vechi. Pasta rezultată a fost modelată în diferite forme și lăsată la uscat. Înainte de finalul conferinței, profesoara Mariana Mălai a făcut o scurtă prezentare de bune practici în educația pentru protecția mediului oferind ca și exemplu sera construită de elevi în curtea colegiului din Vadu Crișului.

În cadrul study tur-ului de a doua zi elevii au făcut o vizită la Stația de Tratare Mecanico-Biologică din Episcopia Bihor. Aici au aflat de la Paul Fătușan și Horia Carțiș cum funcționează stația și cum ajung deșeurile să fie transformate în compost. Finalul zilei s-a încheiat cu o vizită prin Oradea și multă voie bună pe drumul de întoarcere spre casă.

Potrivit lui Ovidiu Secară, președintele Asociației Unanimis Oradea, „scopul acestui proiect este de a informa tinerii asupra importanței colectării selective și reciclării deșeurilor precum și îmbunătăţirea comportamentului lor, a agenților economici și a membrilor unităților administrative teritoriale din cele patru comune în vederea susținerii sistemului de management integrat a deșeurilor în județul Bihor”.

Evenimentul a fost realizat de către Asociația Unanimis Oradea, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni și este finanțat de către Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor.