Retragerea temporară din funcţia de preşedinte executiv al PSD a fost un subiect la care preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, a început probabil să se gândească încă de acum câteva zile, când a declarat că nu va face acest gest pentru că nu i se pare corect şi demn. Şi asta, pentru că, în materie de atitudine şi conduită, i se pot reproşa îndreptăţit multe, dar i se recunoaşte calitatea de om politic abil, atât de colegi, cât şi adversari. Politica fiind prin excelenţă mânuirea compromisului, Năstase a gândit că un asemenea gest va mai îndepărta spectrul unui viitor închis ca persoană publică. A făcut-o şi gândindu-se la faptul că începuse să fie izolat în PSD, ori singurătatea printre social-democraţi este o stare riscantă, pe care nici măcar Ion Iliescu, singurul politician care a rămas instituţie, deşi staţionează pe linia moartă aurită a "foştilor", nu şi-a permis-o. Primită cu satisfacţie abia disimulată de unii, retragerea sa nu înseamnă că, în prima zi fără "Năstase -numărul 2", PSD îşi va rezolva mintenaş problemele de credibilitate, cauzate de metehnele şi obiceiurile neortodoxe ale figurilor sale marcante. De ceva vreme, evoluţiile sau involuţiile din PSD sunt privite de consumatorii de politică sau de simplii alegători ca un rezultat al baletului abrupt pe un ring de box. PSD a rămas un partid ceţos, şi din această pâclă mai răzbat, din când în când, strigăte de furie provocate de călcatul organizat pe bătături, de ghionturile prin locurile dureroase, dar unde nu rămân vânătăi şi chiar de aruncatul prosopului în ring, când nu e cazul. De cele mai multe ori mişcările din PSD au semănat mai curând cu pariurile făcute de suporterii luptelor de câini, decât cu confruntarea în limitele, şi aşa elastice, ale democraţiei. Aşa s-au pierdut pe drum revoluţia binelui şi încercările de reformare a partidului, iar promotorii lor au suferit metamorfoze curioase, tot în numele compromisului care i-a dat lui Adrian Năstase înţelepciunea din urmă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, căruia nu prea i-a folosit graţia diplomatică pentru a purta cu succes armura de cavaler al binelui sau măcar imaginea de băiat bun al unui partid controversat, a vorbit, cu o generozitate pe care şi-o permite acum, despre curajul şi demnitatea retragerii lui Adrian Năstase, precum şi despre dimensiunea morală a evenimentului. Să fi fost, printr-o simetrie ironică, vorba despre aceeaşi demnitate în numele căreia, acum câteva zile Năstase a declarat că nu se va retrage? Este adevărat că politica nu e meserie de îngeri, însă PSD mai are mult de demonstrat că retragerile din prim-planul său au fost exclusiv de dragul moralei şi remuşcărilor conştiinţei. De asemenea, Năstase a vorbit despre faptul că partidul nu funcţionează din pricina celor puse la cale în "bisericuţe" şi că, de vreme ce şi-a dovedit buna-credinţă prin retragere, s-a aşteptat şi la reciprocitate. Nelson deMille, un scriitor american la modă acum douăzeci de ani, veteran al războiului din Vietnam, spunea că reciprocitatea este esenţa şi condiţia loialităţii. Cine şi cui i-a fost loial în mod dezinteresat în PSD a fost şi este mai mult decât o întrebare filosofică. Deocamdată, Adrian Năstase a rămas preşedinte al Camerei Deputaţilor. Deocamdată, se aşteaptă Consiliul Naţional al PSD, din februarie. De acum, Dan Mircea Popescu, un politician insipid, dar care a rezistat tuturor valurilor, a preluat atribuţiile de preşedinte executiv al PSD. Până una-alta, Adrian Năstase a făcut o vizită matinală, înfruntând frigul dimineţii, la DNA, ferit de ochii presei şi de camerele de televiziune, iar Mircea Geoană face o demonstraţie de autoritate, printr-o videoconferinţă convocată pe terenul fostului său coleg în ale şefiei social-democrate. Asta nu înseamnă, însă, că, de mâine, PSD se va schimba.