Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a primit astăzi vizita Ambasadorului Georgiei în România, Excelența Sa, Tamar Beruchashvili, aflată în Oradea la invitația senatorului Biro Rozalia, președinta Organizației de Femei a Partidului Popular European (EPP Women). La întâlnire a participat și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

 

Aflată pentru prima dată în Oradea, ambasadoarea Tamar Beruchashvili a perceput municipiul de pe Crişul Repede ca fiind „un oraș încântător”. În acest context, a pledat pentru viitoare colaborări între Oradea, Bihor și comunități locale din Georgia, insistând pe potențialul regiunii viticole din zona de est a Georgiei. „În condițiile în care Georgia este o țară înscrisă pe un traseu de integrare euro-atlantică, emisarul georgian a sugerat chiar o înfrățire a orașului Oradea cu un oraș din Georgia, respectiv inițierea de schimburi culturale între Oradea, Bihor și comunități locale din Georgia. Primarul Florin Birta și președintele Ilie Bolojan s-au arătat deschiși propunerilor formulate de către oaspetele georgian, astfel încât să fie puse dispoziția partenerilor georgieni modelele de bune practici implementate în Oradea și județul Bihor”, precizează Primăria Oradea.

„Vă mulțumim pentru vizita d-voastră, pentru oportunitatea de a vă putea cunoaște mai bine. Suntem un oraș situat la 10 km de granița cu Ungaria, având aproximativ 200.000 de locuitori. Dintre aceștia 20% sunt etnici maghiari. Totodată, suntem orașul cu patru episcopii, oamenii conviețuind aici foarte bine din punct de vedere cultural și religios. Ca administrație locală ne-am axat foarte mult pe dezvoltarea turistică a orașului și pe atragerea de investiții care să aducă dezvoltare comunității”, a precizat primarul Florin Birta.

„Încă de la bun început am observat primul element care reflectă un bun management al orașului d-voastră și anume înfățișarea frumoaselor clădiri reabilitate. Aceste clădiri sunt adevărate comori, pe lângă faptul că încurajează latura turistică, arată preocuparea d-voastră pentru imagine, atrăgând resurse și investiții. Am văzut la d-voastră o serie de bune practici pe care dorim să le preluăm ca model. Totodată, suntem interesați de o posibilă colaborarea culturală între comunitățile noastre”, a spus diplomatul georgian.

Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a punctat importanța stabilității în reușita implementării programelor unei administrații: „Pentru a avea succes cu un program precum acesta, de reabilitare a clădirilor istorice, este nevoie în primul rând de stabilitate politică locală, de o administrație curajoasă și de oameni politici care nu își doresc tot timpul să fie populari. Oradea a avut succes în această zonă mai mult ca alte orașe pentru că a adoptat niște regulamente locale dure, reușind în 2014 să modifice legea reabilitării la nivel național. Astfel, s-au putut impune taxe penalizatoare, în Oradea mărindu-se impozitul de cinci ori, dacă nu aveai reabilitată fațada clădirii”.

În continuare, diplomatul a vorbit despre Georgia „ca despre țara cu o cultură străveche, dar cu o democrație tânără, cu societate civilă foarte activă, foarte vibrantă. Având o populație de 3,7 milioane de locuitori, Georgia, o țară primitoare turistic, are capacitatea de a primi un număr dublu de turiști. Având în vedere că un procent de 20% din teritoriul nostru este ocupat de Rusia, suntem un stat care căutăm constant să ne întărim instituțiile democratice și să ne întărim partea de securitate, dorind să accesăm zona euro-atlantică”. Este contextul în care diplomatul georgian și-a arătat aprecierea pentru expertiza bihoreană în ceea ce privește bunele practici la standarde europene, pe care le apreciază ca fiind foarte utile și comunităților locale din Georgia – țară înscrisă hotărât pe un traseu de integrare euro-atlantică, în ciuda provocărilor de ordin geopolitic.