După ce managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, l-a acuzat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că desfăşoară ilegal un studiu clinic în unitatea medicală, dr. Ovidiu Burtă a negat ieri toate acuzaţiile şi, la rândul său, susţine că managerul i-a violat corespondenţa. 

Confruntat cu mai multe acuzaţii preluate în presa locală, managerul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Dacian Foncea, a reacţionat luni, printr-un comunicat de presă în care acuză „agresivitatea cu care în mod nejustificat presa și anumiți indivizi pun presiune mediatică” pentru a fi schimbat din funcţie „cu orice preţ, cu orice minciună asumată sau nu nominal de vreun postac”. Managerul a explicat de ce dr. Ovidiu Burtă, numit director medical, a revenit la postul de medic şef de secţie. „Situația directorului medical dr. Burtă Ovidiu poate fi explicată foarte simplu: nu și-a ridicat Deciziile de suspendare a contractului de muncă pe perioada cât îndeplinea funcția de director medical (obligație prevăzută de lege). Pe cale de consecință, prin executor judecătoresc, i s-au transmis aceste Decizii și Contractul de administrare pe care a refuzat să-l semneze. Ca urmare, s-a constatat că nu se poate pune în aplicare Dispoziția Municipalității, iar dr. Burtă Ovidiu a revenit la postul de medic șef secție”, a afirmat managerul Spitalului Municipal, care a continuat, menţionând că „agresivitatea cu care a acționat (dr. Ovidiu Burtă - n.r.) la nivelul Primăriei Municipiului Oradea și minciunile lansate în presă se datorează nu aspectelor de suspendare precizate mai sus, ci unui document primit de către Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, care deconspiră „respectul” deosebit pe care îl poartă dr. Burtă Ovidiu spitalului public”. Mai exact, Foncea a susţinut că la nivelul spitalului pe care îl conduce se desfăşoară un studiu clinic care nu întruneşte condiţiile cerute - nu este înregistrat, semnat, nici discutat în Comisia de etică. În plus studiul, susţine Foncea, ar fi desfăşurat de medicul orădean „cu adresa personală declarată fiind de fapt a spitalului public, iar acum (de când trebuia să-și preia funcția de director medical), trecând cu adresa de studiu clinic pe domiciliul din cartea de identitate”. „Mai exact, pacienți din spital pot fi subiecți în studiul clinic al acestui medic, ca adresă personală fiind declarată cea a spitalului public, fără a exista nicio formă legală între Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu ca prestator și sponsorul studiului clinic ca beneficiar. Rămâne la aprecierea instituțiilor abilitate această abordare nelegală a dr. Burtă Ovidiu. Evident spitalul va demara ancheta internă aferentă”, a afirmat Foncea. În replică, dr. Ovidiu Burtă a explicat, ieri, că studiile clinice sunt efectuate legal, acuzându-l, la rândul său, pe Dacian Foncea că i-a violat corespondenţa. „Studiile clinice se fac peste tot în lume. Am două studii clinice desfăşurate absolut legal. Pe fondul unor neînţelegeri existente între noi, managerul mi-a deschis corespondenţa, plicul îmi era adresat mie, şi a făcut public conţinutul acestuia. Este vorba despre o propunere de prelungire a unei colaborări, absolut legală. Să nu înţeleagă lumea că eu fac experimente pe oameni la mine acasă. Spitalul Municipal are aprobare pentru a face studii clinice, iar adresa este la mine acasă pentru că am un PFA înfiinţat tocmai pentru a nu fi acuzat că fac cine ştie ce potlogării”, a declarat dr. Ovidiu Burtă. Medicul a precizat că a derulat cu firma respectivă două studii clinice, amândouă înregistrate la spital, pentru testarea unor medicamente ce urmează să fie lansate pe piaţă,  ambele fiind aprobate de Comisia de studii clinice a spitalului. În privinţa actului invocat de Dacian Foncea, dr. Burtă susţine că nu este vorba despre un alt studiu clinic, ci despre o propunere de prelungire a colaborării şi pe viitor. Medicul, aflat în prezent în concediu, spune că este hotărât să îşi înainteze demisia, atmosfera de la Spitalul Municipal fiind una „în care nu se poate lucra”. „Rolul unui manager este acela de a crea condiţii astfel încât personalul medical să îşi poată desfăşura activitatea, nu să facă comunicate de presă de acest gen. Doresc să îmi dau demisia pentru că este o atmosferă în care nu se poate lucra”, a mai precizat dr. Burtă. În ceea ce priveşte contractul pe care a refuzat să îl semneze, medicul susţine că lucrurile sunt diferite faţă de cum le-a prezentat managerul. „În 25 septembrie am acceptat să fiu director medical. În 26, managerul m-a declarat director medical la REVISAL. Dar eu am fost numit interimar, iar pentru a deveni membru în comitetul director trebuia să trec un examen. Abia după acest examen puteam semna un contract. Managerul dorea să îmi interzică să fac gărzi sau să desfăşor vreo activitate medicală. Foncea avea pretenţia să semnez tot ce mi se pune în faţă. Am stabilit că trebuie să lămurim în primul rând dacă am sau nu am voie să fac gărzi. În 17 octombrie m-a suspendat retroactiv. Eu nu am fost practic director medical, pentru că nu am semnat un contract. Dar am fost suspendat ca medic, ca şef de secţie. Din 26 septembrie până în 25 octombrie eu practic nu exist în REVISAL. În 25 octombrie suspendă suspendările şi mă repune în funcţia de şef de secţie”, a mai precizat dr. Ovidiu Burtă.