Comuna Sînmartin este una dintre unităţile administrativ-teritoriale din Bihor căreia i s-a alocat o sumă importantă de bani în cadrul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL
Actualitate
Două muzee inedite şi săgeţi aruncate între CJ şi Primăria Oradea - Diversiuni şi vorbe
Consilierii locali au aprobat, ieri, indicatorii tehnico-economici pentru finalizarea reabilitării sinagogii ortodoxe de pe strada Primăriei, unde va funcţiona Muzeul Evreilor.
- 25 Iulie 2017
- Citeste
Muzeul Francmasoneriei - A fost semnat contractul
Primăria Oradea a semnat, ieri, contractul de finanţare pentru reabilitarea fostei clădiri în care a funcţionat Direcţia Regională Vamală Oradea, de pe strada Armatei Române nr. 4, unde va fi amenajat Muzeul Francmasoneriei.
- 25 Iulie 2017
- Citeste
Conducerea CJ Bihor, bilanţ la un an de mandat - De la administraţie la fotbal
La un an de la preluarea mandatului de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang a prezentat o situaţie a investiţiilor derulate de administraţia judeţeană, punând accent pe reabilitarea sediului Muzeul Ţării Crişurilor şi a drumurilor judeţene.
- 24 Iulie 2017
- Citeste
Poliţia bihoreană: O intervenţie la 26 de minute, 56 de intervenţii zilnic - Bilanţ la şase luni
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor a prezentat, ieri, bilanţul de activitate al instituţie pe primele şase luni ale acestui an. Potrivit analizei, poliţiştii bihoreni au avut 56 de intervenţii zilnic.
- 24 Iulie 2017
- Citeste
Poliţiştii români şi maghiari vor fi prezenţi în Hajdúszoboszló şi în Padiş - Patrule mixte în staţiuni
Patrule mixte formate din poliţişti bihoreni şi poliţişti maghiari se află la dispoziţia cetăţenilor până la sfârşitul lunii august, în zonele turistice ale Euroregiunii Bihor - Hajdu – Bihar, respectiv în Hajdúszoboszló şi Platoul Padiş –Glăvoi.
- 24 Iulie 2017
- Citeste
Ministrul Transporturilor, în vizită pe drumurile din Bihor - Autostrada, alte promisiuni
Aflat în judeţul Bihor, unde a vizitat şantierul DN 76, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că miercuri a fost aprobată închirierea de către CFR a suprafeţei de teren necesare pentru finalizarea drumului expres
- 23 Iulie 2017
- Citeste
O nouă dispută CJ Bihor - Primăria Oradea - Viziuni diferite privind Muzeul evreiesc
Amenajarea unui muzeu al evreilor din Oradea şi Bihor în sinagoga ortodoxă de pe strada Primăriei s-a transformat într-un nou motiv de dispută între municipalitatea orădeană şi Consiliul Judeţean Bihor.
- 23 Iulie 2017
- Citeste
Situaţia străzilor modernizate în Oradea - Lucrările aproape de final
Municipalitatea a prezentat în această săptămână o situaţie a lucrărilor de modernizare a unor străzi din Oradea, menţionând că acestea se apropie de final.
- 21 Iulie 2017
- Citeste
Perseverență și constanță - Doi orădeni, pe acoperișul Europei
Profesor de matematică de 15 ani la Colegiul Economic „Partenie Cosma” și salvamontist voluntar la Salvamont Bihor, Ovidiu Marc a reușit în ultimii ani să dea o nouă greutate cifrelor.
- 21 Iulie 2017
- Citeste


