Un fost șef al DNA Timișoara, procurorul Tamas Schiffbeck, s-a sinucis, azi dimineața, după ce s-a aruncat de la etajul al șaselea al clădirii care găzduiește instituția. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, bărbatul în vârstă de 48 de ani s-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al clădirii care adăpostește și sediul DNA Timișoara.
Actualitate
Promisiuni ale CNAIR după protestul locuitorilor din zona Ştei - Beiuş - Reîncep lucrările pe DN 76
La o zi după protestul de la Ştei, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că vor continua lucrările de reabilitare a DN 76 (Oradea-Deva).
- 14 Martie 2019
- Citeste
Proiect transfrontalier de 2,8 milioane de euro, lansat la Sânmartin - Pentru localnici, dar şi turişti
La primăria comunei Sânmartin a avut loc ieri conferința de lansare a proiectului „Conservarea și protejarea patrimoniului natural transfrontalier al județelor Bihor – HajdúBihar”. Durata de implementare a proiectului este de 30 luni, iar valoarea totală a acestuia este de 2,8 milioane de euro.
- 14 Martie 2019
- Citeste
Trafic restricționat pe teritoriul Ungariei
Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că, timp de mai multe zile, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
- 14 Martie 2019
- Citeste
Ziua numărului Pi şi... a lui Albert Einstein
Ziua de 14 martie 2019 marchează atât sărbătorirea la nivel mondial a numărului Pi, cât și împlinirea a 140 de ani de la nașterea savantului evreu născut în Germania, Albert Einstein.
- 14 Martie 2019
- Citeste
În locul ei se va construi un centru comercial de tip supermarket - Piaţa Ioşia, desfiinţată
În şedinţa extraordinară de miercuri, Consiliul Local Oradea a aprobat încetarea activităţii comerciale în Piaţa Ioşia, începând cu data de 1 iulie 2019. Motivul invocat de ADP este numărul mic de comercianţi şi, implicit, de cumpărători, care „nu justifică costurile de întreţinere”.
- 13 Martie 2019
- Citeste
Brazi pe fundul lacului de acumulare de la Tileagd - Adăpost pentru icre
50 de brazi, pe care orădenii i-au aruncat la gunoi după Sărbătorile de iarnă, se regăsesc, începând de ieri, pe fundul lacului de acumulare de la Tileagd. Brazii au fost „plantați” în aceste ape, pentru a constitui drept adăpost pentru pești.
- 13 Martie 2019
- Citeste
Sinucidere în Penitenciarul Oradea
Un tânăr în vârstă de 25 de ani şi-a pierdut viaţa, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce era internat în Spitalul Clinic Judeţean după ce s-a spânzurat în Penitenciarul Oradea.
- 13 Martie 2019
- Citeste
100 de ani de administrație românească la Oradea - Pregătiri pentru „venirea” lui Maniu
De câteva zile, spațiul dintre Catedrala Greco-Catolică din Oradea și Liceul Iuliu Maniu este supus unor ample lucrări de reamenajare.
- 12 Martie 2019
- Citeste
Cât va mai dura indiferența pe D(ezastrul)N(ațional) 76?! - Protest la Ştei
Pe platoul din fața Casei de Cultură „Miron Pompiliu” din Oraş a fost organizat ieri un nou protest față de starea inacceptabilă a DN 76 (E79). Protestul a fost autorizat, fiind organizat de administratorii paginii Drumul Național 76 - #VaiMamaNoastră.
- 12 Martie 2019
- Citeste


