La începutul lunii noiembrie, juriştii Prefecturii şi ai Consiliului Local al municipiului Oradea se vor întâlni în instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Bihor în cazul celor două hotărâri ale CLO cu privire la colectarea &
Actualitate
A murit îngropat sub pământ şi apă
Unul dintre lucrătorii care executau ieri după amiaza, lucări de reabilitare a canalizării din faţa Cimitirului Municipal a decedat ieri în urma unui eveniment nefericit. În timp ce se afla într-un canal adânc de trei metri, a fost suprins de pr
- 18 Octombrie 2005
- Citeste
Posturi vacante la instanţele bihorene
Printr-o hotărâre luată săptămâna trecută, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus demararea procedurii pentru ocuparea mai multor posturi vacante la instanţele din ţară şi parchetele de pe lângă acestea. Locurile li
- 18 Octombrie 2005
- Citeste
Specialiştii londonezi au dat verdictul: În România există cel mai agresiv tip de virus aviar
Virusul H5N1, semnalat în Asia, a fost identificat la probele recoltate de la Ceamurlia de Jos trimise pentru confirmare în Marea Britanie. Virusul este înalt patogen şi a fost depistat şi în localitatea tulceană Maliuc. Conform declaraţiilor reprezent
- 17 Octombrie 2005
- Citeste
Podul de lemn s-a dărâmat!
Pomezeu Una dintre grijile zilnice ale locuitorilor comunei Pomezeu era legată de pericolul traversării podului de peste râul Vida, aflat într-o avansată stare de degradare. Oamenii s-au plâns că unii dintre consătenii lor au căzut de pe pod, iar un
- 17 Octombrie 2005
- Citeste
Nici o ofertă pentru retapiţarea scaunelor
Nici o firmă din Bihor nu pare să fie interesată de un eventual contract cu Regia de Transport în Comun Oradea, care să aibă ca obiect retapiţarea scaunelor din autobuzele care circulă în municipiu. OLT a organizat, în această săpt&
- 17 Octombrie 2005
- Citeste
Mai puţină birocraţie între Artand - Borş
Drumul către UE trece şi prin Punctul Comun de Contact dintre cele două vămi Ieri a avut loc deschiderea oficială a Punctului Comun de Contact Artand-Borş, manifestare la care au participat reprezentanţi ai Ministerului de Interne din România şi Ung
- 15 Octombrie 2005
- Citeste
De aseară, căldură în apartamente
Conform contractului de furnizare a energiei termice, dacă se înregistrează, timp de trei nopţi, între orele 18.00 şi 6.00, o temperatură medie mai mică de 10 grade C, SC Electrocentrale Oradea este obligată să înceapă furnizarea &ic
- 15 Octombrie 2005
- Citeste
Fără o finanţare corespunzătoare, învăţământul românesc bate pasul pe loc
Ministrul demisionar al Educaţiei a remis Parlamentului, ieri, Raportul anual despre starea învăţământului, în care atrage atenţia asupra slabei finanţări şi calităţii slabe a educaţiei, subliniind că rezolvarea proble
- 15 Octombrie 2005
- Citeste
Gripa aviară face primele "victime": UE interzice importurile de produse avicole din România
Comisia Europeană a anunţat, ieri, că va interzice importurile de produse avicole provenite din România, după ce autorităţile române au informat că virusul gripei aviare a fost identificat la probele prelevate de la păsări din judeţul T
- 14 Octombrie 2005
- Citeste


