Baroul Bihor a organizat în perioada 23 - 27 noiembrie examenul de admitere în profesia de avocat, concurs adresat tuturor absolvenţilor cu diplomă de licenţă a unei Facultăţi de Drept. Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii a trebuit să obţină minimum media generală şapte, peste 50 de bihoreni înscriindu-se la acest examen. Conform informaţiilor furnizate de decanul Baroului Bihor, Corina Domocoş, la concursul de admitere în barou s-au înscris peste 50 de candidaţi. Examenul s-a desfăşurat la sediul Baroului Bihor şi a constat în probe scrise şi orale la materii precum drept civil, drept penal, drept procesual penal etc. "Tinerii care vor fi admişi vor încheia un contract cu maeştrii din cadrul baroului alături de care se vor pregăti timp de doi ani. După această perioadă, stagiarii vor susţine un nou examen, de această dată de definitivat, în urma acestuia urmând să fie numiţi avocaţi în cadrul baroului", a menţionat Corina Domocoş. La fel ca şi anii trecuţi, nici pentru această sesiune de admitere nu a existat un număr de locuri limitat, putând fi admişi toţi cei care au obţinut media necesară. Cu toate acestea, din cei peste 50 de candidaţi care s-au înscris iniţial, după primele probe, în concurs au rămas doar 48. Dintre aceştia, însă, mai puţin de jumătate au reuşit să demonstreze că merită să fie primiţi în breasla avocaţilor, doar 20 de tineri fiind declaraţi admişi. "Anul trecut au intrat în barou 21 de absolvenţi, deci, consider că nivelul de pregătire a rămas, aproximativ la acelaşi nivel. În această sesiune cea mai mare medie obţinută a fost de aproximativ 8.50", a precizat Corina Domocoş. Îngrijorător este faptul că din sutele de absolvenţi de drept ai instituţiilor de învăţământ orădene, numărul celor care se regăsesc în barou sau în magistratură este foarte mic, iar cunoştinţele în materie ale acestora sunt mult sub aşteptări.