Pentru o mare parte a românilor, 8 mai 1921 nu are nicio relevanţă. Şi totuşi, data respectivă marchează un eveniment care a influenţat destinul României pentru aproape o jumătate de secol: înfiinţarea Partidului Comunist din România (PCdR), numit la începuturile lui şi Partidul Socialist-Comunist (Secţia Română a Internaţionalei Comuniste). De fapt, a fost vorba de o ruptură de Partidul Socialist din România, grupul dirijat de la Moscova afiliind noua formaţiune Internaţionalei a III-a Comunistă, cunoscută şi sub numele de Comintern.


