Spitalele orădene sub dictatura lui Bolojan
Ieri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea primarul Ilie Bolojan a fost numit managerul general al celor patru unităţi spitaliceşti trecute în subordinea municipalităţii. Potrivit noii hotărâri a CLO, Bolojan a fost împuternicit cu aprobarea statelor de funcţii, precum şi cu aprobarea noilor organigrame.
Propunerea de împuternicire a primarului cu o serie de atribuţii vine, practic, să limiteze atât capacităţile de decizie ale actualilor manageri, cât şi ale consilierilor locali. Dr. Nicuşor Lepădatu, consilier local, îl acuză pe edilul şef că prin această hotărâre a reuşit să-şi atribuie titulatura de manager general al spitalelor, dobândind putere deplină asupra tuturor deciziilor care trebuie luate în privinţa spitalelor, în timp ce puterea celor patru manageri numiţi la spitalele preluate a fost drastic limitată. "Primarul se doreşte conducător peste toate spitalele. Şi-a atribuit titulatura de manager general ca să poată hotărî singur. La ce ne mai trebuie atunci manageri de spitale? Ei au fost numiţi să lucreze. Dacă nu ai încredere în manageri, atunci de ce i-ai mai numit? Bolojan şi-a numit manageri nişte oameni de paie, ca să-i poată conduce", a declarat Nicuşor Lepădatu. Tot în şedinţa de ieri a CLO, consilierii şi-au numit membrii
în Consiliile de Administraţie ale celor patru spitale în persoana dr. Foldes Adalbert, respectiv Dacian Foncea, iar ca supleanţi Simona Ardelean, respectiv Dorel Dulău, cei doi angajaţi ai Compartimentului Management Spitale. În ce priveşte numirea viceprimarului Gheorghe Carp în CA, decizia a fost amânată, prin prisma noilor informaţii legate de incompatibilitatea acestuia. În aceste condiţii, primarul va trebui să nominalizeze o altă persoană în CA.
În timp ce consilierii PNL şi UDMR fac jocurile şi îşi numesc reprezentanţii în CA, cei care, până mai ieri, au condus destinele acestor spitale au decis să înceteze colaborarea cu noua conducere. După demiterea directorului medical al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, Liana Antal, "ca urmare a colaborării deficitare dintre directorul medical şi manager", ieri, a venit rândul ca şi directorul financiar-contabil Monica Hercuţ să-şi dea demisia. "La Maternitate, Liana Antal, fostul manager medical, a fost demisă după ce a refuzat să semneze desfiinţarea a 3,5 posturi de medic. Pentru a nu se repeta un astfel de incident, Bolojan şi-a luat titulatura de manager general şi îi va fi mai uşor să-şi impună propria voinţă", a mai adăugat Nicuşor Lepădatu. Acesta a mai spus că în sănătate este lipsă de personal medical, atrăgând atenţia asupra consecinţelor desfiinţării unor posturi de medici.
Contactat telefonic, noul manager al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, Gavrilă Grebenişan, nu cunoştea faptul că şi directorul financiar-contabil ar fi demisionat pe motive că "nu s-a putut înţelege" cu noua conducere. Gavrilă Grebenişan, care a fost numit de mai puţin de o lună, la conducerea Maternităţii, nu a putut oferi mai multe lămuriri, precizând că mai multe informaţii vor fi oferite după ce se va întoarce din Croaţia, acolo unde se află în concediu.
Doamne, folositi orice ocazie sa il loviti pe primar,chiar cand stiti ca e absurd ce sustineti,dar refuzati sa recunoasteti ce a facut bine pentru oras!
Interesant.Am avut codul de inscris "ZERO".Si doar am intrat sa scriu urmatoarea intrebare: Oare cu ani in urma cineva facea ceva ptr.SANATATE. VA MAI ADUCETI AMINTE.DUMNEZEU SA-L IERTE.CUM IL CHEMA,IN GREVA FOAMEI A FOST,SI S-A STINS PENTRU CAUZELE DIN SANATATE.VA MAI ADUCETI AMINTE.OARE se cade sa fie atita neintelegere intre DVS.cadre medicale de toate nivelurile???Oare,oare se cade sa comenteze toti (chiar si eu) de toate,toata lumea stie de toate si ptr.toti.Iertati-ma am scris si eu ca deh...mi-am adus aminte de OMUL ACELA,parca asa ca prin ceacza,si nu stiu ce s-a intimplat de atunci in SISTEMUL SANITAR.Oare...cite intrebari ne putem pune???.
Cine crede oare ca un primar e capabil sa inteleaga actul medical in complexitatea lui, asa cum medicii chiar se straduie, in conditiile salariilor de mizerie oferite de " onor " primarie, sa le presteze ? Un primar sa stie mai mult decat " spagarii " de medici cum functioneaza cu adevarat un spital ??? Domnilor, ma amuzati cu adevarat ! Ca si pe toti oamenii cu bun simt din tara asta !
cum s-a respectat prevederea art 186 al(13}din O.U.G.48 02/06/2010? d-lor pdl-isti unde va sunt juristii sa-l sprijine pe dr. LEPADATU?
Oare cine se plinge de primar?Ghici ghicitoarea mea.Mai bine i s-ar spune Domnului primar Bolojan "INCORUPTIBILUL".Eu asa Il stiu si de la prefectura si de la guvern.Pacat ca nu toata echipa din primarie se ridica la acelasi nivel.
Poate este nevoie de mai multa....,interioara,ori/ori.spital/cabinet/etc.etc.Sanatate tuturor.
Va e frica d-lor medici ca nu puteti amescteca spitalul cu cabinetele particulare??? Ca sunt paturi mai multe? Sa fim seriosi , acele paturi au fost puse sa mai poata fi un sef de sectie. In locul lui Bolojan as interzice medicilor din spitale sa aiba cabinete particulare. Ori /ori. Stie toata lumea ca un cabinet particular , la noi, nu este eficient daca "patronul" nu lucreaza si in spital. Bravo Bolojane! Nu e dictatura! E ordine ce vrea el sa faca!
Ma bucur sa vad, in sfarsit, si la dumneavoastra informatii obiective si reale. Daca scrieti pentru potie, refuzati "tonomatii"! Noi o va multumim!