La opt luni de la lansare, în centrul de instruire de la Universitatea din Oradea, în cadrul proiectul PLM -ADAptor au fost pregătiţi 112 studenţi pentru lucrul în departamentele de concepţie şi proiectare produse, în conformitate cu cerinţele companiilor din industrie. Cursurile care s-au finalizat recent au fost susţinute de profesorii din cadrul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnică, pe baza manualelor special realizate pentru acest proiect.

În cadrul modulului desfăşurat în laboratoarele de proiectarea a Universităţi, studenţii au obţinut competenţe pentru conceperea şi realizarea unui prototip virtual cu ajutorul unor soluţii software de ultimă generaţie de tip CAD (Proiectare asistată pe calculator). Partenerul Universităţii orădene a fost ADA - The PLM Company, lider în România în implementarea soluţiilor pentru managementul ciclului de viaţă al produsului. Programul PLM - ADAptor susţine dezvoltarea resurselor umane printr-o investiţie de 2,4 milioane euro confinanţată din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Primul modul de pregătire terminat de studenţii orădeni s-a numit "Concepţia şi proiectarea produselor", la finalul acestuia cei doi parteneri înmânând diplome participanţilor.
"Succesul programului PLM - ADAptor s-a observat de la debutul proiectului, când din cei 100 de studenţi estimaţi pentru instruire gratuită, am primit 156 de cereri de înscriere. Pentru a beneficia cât mai mulţi de această finanţare europeană am înscris cu 20% mai mulţi studenţi decât era prevăzut. În pregătirea practică a studenţilor am utilizat tehnologii moderne, dezvoltând astfel competenţele cheie necesare unui inginer", a declarat Ionel Barbu, managerul proiectului şi directorul general ADA - the PLM Company.