Doi poliţişti bihoreni s-au clasat pe primele trepte ale podiumului, obţinând titlurile de campion, respectiv vicecampion european la judo, agenţii dovedindu-se a fi cei mai buni dintre cei peste 200 de poliţişti care au participat la această competiţie.
Actualitate
Au obţinut titlurile de campion şi vicecampion european - Poliţişti bihoreni, campioni la judo
Doi poliţişti bihoreni s-au clasat pe primele trepte ale podiumului, obţinând titlurile de campion, respectiv vicecampion european la judo, agenţii dovedindu-se a fi cei mai buni dintre cei peste 200 de poliţişti care au participat la această competiţie.
- 20 Mai 2015
- Citeste
Pasajul Vulturul Negru, invadat de schele - Lucrările vor afecta zona tot anul
În plin sezon estival, Pasajul Vulturul Negru va fi, din nou, afectat de lucrările ce vor fi demarate aici. Pe lângă refacerea obligatorie a mozaicului realizat acum doi ani, însă cu grave defecţiuni, în plus, în acest an vor fi refăcuţi pereţii şi cupola de sticlă.
- 19 Mai 2015
- Citeste
Studiu internaţional cu ajutorul Universităţii din Oradea - Copiii români, printre cei mai fericiţi din lume
Peste 50.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani, din cincisprezece țări, au participat la un sondaj despre experiențele lor și părerile asupra propriei vieți.
- 19 Mai 2015
- Citeste
Omagiu omului de cultură şi profesorului Janel Enache - Memoria locului
"Memoria locului" este o manifestare eveniment, sentimentală, de aducere aminte și evocare a unor personalități locale a căror activitate a amprentat caracterul și destinul multor generații de tineri, contribuind și la dezvoltarea și progresul urbei.
- 19 Mai 2015
- Citeste
În 20 mai, la Casa de cultură a Sindicatelor - Orădenii se pot reîntâlni cu trupa VUNK
Au trecut aproape 2 ani de la ultima întâlnire a trupei VUNK cu fanii săi din Oradea. 2 ani poate prea lungi, întrucât Oradea este unul din orașele favorite ale băieților.
- 19 Mai 2015
- Citeste
Festival concurs - "Vetre folclorice" la Ştei
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, (CJCPCT), împreună cu Primăria oraşului Ştei şi Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei, au organizat duminică, 17 mai, tradiţionalul festivalul - concurs "Vetre folclorice".
- 18 Mai 2015
- Citeste
Ziua Eroilor Neamului
Joi, 21 mai, începând cu ora 12.00, la Cimitirul Municipal "Rulikowski" din Oradea, va avea loc un ceremonial militar religios organizat cu ocazia Zilei Eroilor Neamului. Ceremonialul va fi precedat de Liturghia săvârşită la Biserica Militară "Sf. Mare Mucenic Gheorghe".
- 18 Mai 2015
- Citeste
Consilierii locali au aprobat "turul 2" al Referendumului - Vot la limită
Consiliul Local Oradea a aprobat sâmbătă, într-o şedinţă de îndată, organizarea unui nou referendum în municipiu pentru unificarea cu Sînmartinul.
- 17 Mai 2015
- Citeste
Ziua festivităţilor de premiere - Caravana Gaudeamus, la final
Ce-a de-a doua ediţie a Caravanei Gaudeamus desfăşurată în perioada 13 - 17 mai 2015 la Oradea a ajuns, ieri, la final, evenimentul fiind, şi de această dată, un real succes.
- 17 Mai 2015
- Citeste


