Festival concurs - "Vetre folclorice" la Ştei
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, (CJCPCT), împreună cu Primăria oraşului Ştei şi Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei, au organizat duminică, 17 mai, tradiţionalul festivalul - concurs "Vetre folclorice".
Evenimentul a debutat la ora 14.00 în faţa Casei de Cultură cu o mică "Paradă a Portului Popular", unde localnicii au admirat costume tradiţionale din Depresiunea Beiuşului. Începând cu ora 15.00, în Sala de Festivităţi a Casei de Cultură "Miron Pompiliu", publicul spectator a urmărit un spectacol deosebit, jurizat de Mircea Jacan, director CJCPCT, ing. Iulian Balaj, primarul oraşului Ştei, Claudia Postolache, CJCPCT, inspector Alexandra Ciolac şi jurist Ionuţ Oraş, în cadrul Primăriei Ştei.
Spectacolul a fost deschis de micuţa Andra Maria Sabău, de numai şapte anişori, originară din Fânaţe, acompaniată de Ansamblul "Doina" Şteiului. Au mai concurat Ansamblurile Şcolii Gimnaziale "Nicolae Popoviciu" Beiuş, coordonat de Daniela Rada; "Muguri şi Mlădiţe" Beiuş, coordonat de Anca Banda; "Codrenii Bihorului" Roşia; "Bujorii Uileacului" Uileacu de Beiuş, precum şi soliştii Denisa Birou, Surorile Tomele (Mariana Lupău, Simona Tau), Daniela Rada, Simona Cap, Adriana Ştiube, Vlad Ştef, Lavinia Chifor, Andrada Crăciun, Rodica Nemeş, Monica Blaga.
În aplauzele asistenţei, evenimentul s-a încheiat cu o nouă reprezentaţie a Ansamblului "Doina" Şteiului, a îndrăgitei soliste locale Andreea Tirla, dar şi a solistei Marcela Merce, o adevărată "privighetoare" de la poalele Munţilor Apuseni. Fiecare concurent a primit câte o Diplomă de participare, dar "cu toţii pot fi catalogaţi câştigători, însă mai ales folclorul bihorean, care, prin acest festival-concurs, a reliefat cum nu se poate mai bine atât tradiţia portului popular, cât şi talentul tinerilor interpreţi din Depresiunea Beiuşului", aşa cum a afirmat ing. Iulian Balaj, primarul oraşului Ştei. Moderatoarea acestei manifestări, Monica Blaga, a încântat asistenţa printr-o prezentare deosebită, dar şi cu un timbru vocal aparte.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.