În urma rezultatelor înregistrate în manşa tur a turului trei preliminar al Ligii Europa, puţine formaţii abordează returul lipsite de griji, în majoritatea întâlnirilor calificarea urmând să se decidă în această seară.
Titlurile zilei
-
Spitalul de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa - A fost semnat contractul de finanțare
Municipalitatea orădeană a anunţat că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de construire şi dotare a noului spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa. Valoarea totală a proiectului este de 734.617.862,00 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 659.024.440,80 lei, în timp ce contribuția Municipiului Oradea este de 75.593.421,20 lei.
-
În cartierul Ioşia, investiție finalizată - Bazin de înot inaugurat
Inaugurarea oficială a bazinului de înot didactic din Ioșia, situat pe str. Alexandru Cazaban nr. 47A, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. La eveniment au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și prefectul județului, Marcel Dragoș.
-
Orădenii, așteptați să facă mișcare la Crosul Inimă de Leu - Invitație la alergare la sfârșitul săptămânii
La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 27 septembrie, de la ora 10:00 (înscrierile încep de la ora 9:15), se va da startul unei noi ediții a tradiționalei competiții de alergare Crosul Inimă de Leu. Întrecerea, care se adresează tuturor, se va desfășura pe pista de alergare din incinta Bazei Sportive CSM Oradea de la Arena Antonio Alexe (Cartier Ioșia).
-
Târgul „Gusturi și tradiții DE BIHOR” la Oradea - Cea mai mare ediție de până acum
Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR” de la Oradea, organizată sâmbătă și duminică, 19-20 septembrie, în parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor, a fost cea mai mare de până acum, cu 98 de participanți: 15 meșteri populari, 7 restaurante și 76 de producători locali din județul Bihor.
-
Oradea Pride ajunge la Strasbourg - Respectarea dreptului la întrunire pașnică în România
Refuzul autorităților locale de a autoriza desfășurarea marșului Oradea Pride a ajuns în atenția Consiliului Europei. Comitetul de Miniștri cere autorităților să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO în analiza cererilor pentru organizarea adunărilor pașnice.
-
Bugetare participativă în Oradea - Topul proiectelor preferate
Votul online din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 este în plină desfășurare și este deschis până la data de 27 septembrie. Orădenii pot alege dintr-o listă de 39 de proiecte declarate eligibile, având posibilitatea de a susține maximum trei inițiative preferate.
Tabăra de vară "Ceata lui Piţigoi" îşi închide porţile
Demarată în luna iunie, tabăra de vară pentru copiii "Ceata lui Piţigoi" se apropie de final, ocazie cu care participanţii şi-au expus ieri în Orăşelul Copiilor lucrările create.
- 04 August 2010
- Citeste
Misiune grea pentru Dinamo, facilă pentru Timişoara
Formaţia bucureşteană Dinamo abordează returul cu croaţii de la Hajduk Split la adăpostul succesului cu două goluri (3-1) obţinut în partida tur, un avantaj destul de fragil în condiţiile unui joc cu o formaţie gazdă motivată, susţinută de un public fanatic, decisă să obţină calificarea cu orice preţ.
- 04 August 2010
- Citeste
Amenzi pentru cei care traversează Bulevardul Dacia pe spaţiul verde
În lunile iunie şi iulie, 93 de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru deteriorarea spaţiului verde de pe Bulevardul Dacia. Poliţia Comunitară susţine că, imediat după finalizarea lucrărilor la scuarul de pe mijlocul Bulevardului Dacia, i-au anunţat pe locuitorii din zonă că nu au voie să deterioreze amenajarea peisagistică.
- 04 August 2010
- Citeste
Aproape 60 de pensii speciale vor fi recalculate în Bihor
Aproximativ 60 de pensii acordate pe baza legilor speciale vor trebui recalculate în judeţul Bihor. Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, economia la buget va fi destul de redusă, printre persoanele vizate nefiind incluşi foştii magistraţi.
- 04 August 2010
- Citeste
Fără apă caldă
- 04 August 2010
- Citeste
Zeci de gospodării din mai multe localităţi bihorene, inundate
După mai multe zile însorite cu temperaturi ridicate, ieri a venit rândul furtunilor să îşi facă simţită prezenţa. Zeci de gospodării din mai multe localităţi bihorene au fost inundate în urma precipitaţiilor căzute.
- 04 August 2010
- Citeste
Raisa Oprea, finalistă în Germania
Talentata tenismenă orădeană Raisa Oprea efectuează timp de o lună şi jumătate un stagiu de pregătire şi turnee în Germania. La Siegen, sportiva în vârstă de 12 ani a disputat finala turneului la o categorie superioară de vârstă (14 ani), confirmând astfel rezultatele bune obţinute în ultima vreme atât în ţară, cât şi peste hotare.
- 04 August 2010
- Citeste
Programul turului Ligii a III-a, Seria a 5-a la fotbal
- 04 August 2010
- Citeste
Scorul a fost prea sever - CF Bihorul Beiuş - Poiana Budureasa 4-1 (1-0)
- 04 August 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


