Luceafărul a acces cu două echipe în faza a III-a a Cupei României la fotbal în care va întâlni adversari mai bine cotaţi. Conform tragerii la sorţi, prima echipă va întâlni Mureşul Deva, iar cea de-a doua, pe Sănătatea Cluj.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Curileac, testat de Luceafărul
Echipa orădeană Luceafărul este interesată de portarul Marius Curileac, care la un moment dat s-a aflat în lotul campioanei CFR Cluj-Napoca. Goalkeeperul în vârstă de 26 de ani a fost testat în amicalul pe care echipa secundă l-a câştigat cu 6-2 în faţa formaţiei de liga a IV-a Locadin Ţeţchea.
- 06 August 2010
- Citeste
Un egal ar fi fost echitabil - CSO Ştei - Biharea Vaşcău 2-3 (0-2)
Un fapt îmbucurător la acest amical a fost numărul mare de spectatori, peste 200, ceea ce confirmă dacă mai era cazul că reintrarea Şteiului în circuitul fotbalului judeţean era imperios necesară.
- 06 August 2010
- Citeste
Poiana Budureasa „acumulează" la Stâna de Vale
Budurenii, revelaţia ediţiei trecute de campionat, prin onorantul loc trei ocupat, se află în aceste zile într-un semicantonament în superba staţiune montană Stâna de Vale.
- 06 August 2010
- Citeste
Guvernul alocă tot mai puţini bani consiliilor locale
- 06 August 2010
- Citeste
Vrea reamenajarea noului sediu al secţiei de Boli Infecţioase
- 06 August 2010
- Citeste
„Genocid" la direcţiile agricole
- 06 August 2010
- Citeste
La volan, cu permisul suspendat
- 06 August 2010
- Citeste
Acroşaj în timpul unui viraj
- 06 August 2010
- Citeste
Prins fără permis şi sub influenţa alcoolului
- 06 August 2010
- Citeste


