Talentata tenismenă orădeană Raisa Oprea efectuează timp de o lună şi jumătate un stagiu de pregătire şi turnee în Germania. La Siegen, sportiva în vârstă de 12 ani a disputat finala turneului la o categorie superioară de vârstă (14 ani), confirmând astfel rezultatele bune obţinute în ultima vreme atât în ţară, cât şi peste hotare.

 

Printre învinse s-a numărat şi favorita principală a concursului, o reprezentantă a gazdelor, de care Raisa a trecut în două seturi, după un joc consistent, cu scorul de 6-3, 6-4. "Îmi pare rău că nu am reuşit să câştig turneul, dar am întâlnit o adversară mai bine clădită fizic şi cu doi ani mai mare decât mine. Pe de altă parte, mă bucur că la primul concurs disputat în Germania am ajuns într-o fază superioară, în care sper să mă regăsesc şi la următoarele competiţii de aici. Mulţumirile mele şi ale familiei bijuteriei Athena, fără sprijinul căreia nu ar fi fost posibilă participarea în acest circuit", a spus tenismena legitimată la Sănătatea Oradea.