Liderul Mişcării Verzi Bihor, Horea Vuşcan, a anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, asociaţia sa organizează o acţiune de curăţenie în zona cuprinsă între Grădina Zoologică şi Universitatea din Oradea.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Expoziţie cu teme pascale
Femeile orădene din Partidul Conservator vor organiza, săptămâna viitoare, o expoziţie dedicată Sărbătorilor Pascale, aflată deja la a IV-a ediţie.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Maternitatea, secţie a Spitalului Judeţean
Guvernul a decis desfiinţarea spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie şi reorganizarea sa ca secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Măsura a fost propusă Ministerului Sănătăţii de către Primria Oradea, cea care a preluat unitatea medicală în administrare.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Maternitatea Oradea - În conflictul politico-ginecologic s-a pus batista pe ţambal
Profesorul Bumbu a făcut pe detectivul pentru a se lămuri asupra scandalului de la Maternitatea din Oradea, iscat printre cadrele diactice medicale din „parohia" sa.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Primăria Oradea - A început de ieri să cadă câte-o mostră de faţadă
Reabilitarea faţadelor clădirilor situate în Centrul Istoric al municipiului Oradea pare să fie o obligaţie doar pentru muritorii de rând, nu şi pentru cei care au promovat acest proiect.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Nu toate drumurile duc la Roma? - Administraţia Imobiliară întâi plăteşte şi apoi dă cu banul
Municipalitatea orădeană a cheltuit 480.000 de lei, fără TVA, pentru reabilitarea imobilului de pe str. Republicii nr. 59 (fostul Bar Roma), fără să ştie care va fi destinaţia ulterioară a acestui imobil.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
in memoriam
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
prima pagină
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Repriza de laborator de la Priza de Apă
Temperatura, PH-ul şi cantitatea de oxigen dizolvat au fost valorile măsurate, ieri, de elevii de la două unităţi de învăţământ din Oradea în cadrul unei inedite ore de laborator care s-a desfăşurat la Priza de Apă din oraş.
- 06 Aprilie 2011
- Citeste
Azi, 7 aprilie
- 06 Aprilie 2011
- Citeste


