Repriza de laborator de la Priza de Apă
Temperatura, PH-ul şi cantitatea de oxigen dizolvat au fost valorile măsurate, ieri, de elevii de la două unităţi de învăţământ din Oradea în cadrul unei inedite ore de laborator care s-a desfăşurat la Priza de Apă din oraş.
Două grupuri de elevi de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" şi Liceul Teologic „Greco-Catolic", din Oradea, îndrumaţi de profesoarele Dana Mihincău şi Corina Cata, s-au întâlnit, ieri după-amiază, la Priza de Apă pentru a lua parte la o primă activitate desfăşurată în cadrul proiectului "Viitorul Terrei, în mâinile noastre". Pe baza anlizelor apei colectate din Crişul Repede elevii au avut de efectuat o investigare a poluării în orizontul local şi de analizat proprietăţile apei. "Scopul acţiunilor pe care le defăşurăm în cadrul proiectului este de a-i determina pe elevi să protejeze mediul înconjurător, să îşi formeze o atitudine pozitivă faţă de mediu şi, în acelaşi timp, să îşi formeze deprinderi practice de investigare în teren", ne-a declarat prof. Dana Mihincău. În cadrul activităţii de ieri, elevii au aflat de la un specialist de la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a determina temperatura, valoarea PH-ului şi oxigenul dizolvat din apă, toate acestea fiind aplicate şi în mod practic. "Este o activitate interesantă, iar prin măsurătorile pe care le efectuăm avem ocazia să vedem care este gradul de poluare al apei din Crişul Repede", ne-a declarat eleva Patricia Blaga. O activitate similară o vor desfăşura şi la Halda Ecologică din Episcopia. În următoarea etapă a proiectului aceştia vor avea de editat un pliant cu imagini şi text de la investigaţiile la care au luat parte, dar şi de redactat un eseu în care vor folosi informaţii acumulate în cadrul activităţilor practice.
Cei mai buni elevi din cadrul acestor activităţi vor participa la faza judeţeană a concursului şcolar "Bune practici", ce va avea loc în 12 şi 13 mai, la Oradea.



Halala profesoara...:(