Saif al-Adel, un membru de rang înalt al Al-Qaida, a fost desemnat şeful interimar al grupării extremiste, după eliminarea lui Osama ben Laden.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Philip Roth, recompensat cu Man Booker International Prize pe 2011
Scriitorul american Philip Roth este câştigătorul celei de-a patra ediţii a Man Booker International Prize, un prestigios premiu literar care a fost decernat miercuri, la Sydney, în Australia.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Fosta soţie a lui Paul McCartney vrea o medalie de aur la Jocurile Paralimpice
Fosta soţie a lui Paul McCartney, Heather Mills, a declarat că vrea să obţină o medalie de aur în proba de schi alpin, la Jocurile Paralimpice din 2014, de la Soci, deşi şi-a fracturat omoplatul la un antrenament, a anunţat cotidianul Kleine Zeitung.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Goran Bregovic concertează la TIFF Sibiu 2011, pe 16 iunie
Muzicianul Goran Bregovic va susţine un concert în cadrul TIFF Sibiu 2011, pe 16 iunie, în Piaţa Mare a oraşului, informează organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşura în iunie.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Blake Lively e noua iubită a lui Leonardo DiCaprio
Cei doi actori au fost surprinşi de paparazzi în ipostaze tandre, iar fotografiile publicate cu ei sunt dovada faptului că vedetele formează un cuplu.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Şteieni, pe podium în Slovacia
Un lot de karateka de la CS Crişul Negru Ştei a fost prezent la sfârşitul săptămânii trecute în Slovacia pentru concursul dotat cu Cupa Gishin, ajuns la ediţia a 11-a. Cinci dintre aceştia s-au clasat pe podium în concursul care a reunit peste 350 de sportivi din opt ţări.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Expoziţie de desene dedicată familiei
Uniunea Femeilor Bihor - filiala Oradea derulează în cadrul proiectului "Căsătoria nu-i un măr pe care să-l muşti şi apoi să-l arunci" diferite activităţi dedicate Zilei Mondiale a Familiei.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Horoscop
- 18 Mai 2011
- Citeste
Până la finele lunii mai, depunerea dosarelor de finanţare pentru Măsura 221
Conform calendarului propus de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cea de-a doua sesiune de depunere a dosarelor de finanţare pentru Măsura 221 "Prima împădurire a terenurilor agricole" are ca termen limită data de 31 mai.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Fiscul va restitui taxele de poluare încasate
Potrivit datelor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, până în prezent, au fost câştigate 970 de cazuri în instanţă, suma totală a taxei de primă înmatriculare care urmează să fie restituită ridicându-se la 5,4 milioane lei.
- 18 Mai 2011
- Citeste


