La sfârşitul acestei săptămâni, la Hotel Internaţional din Băile Felix, va avea loc al VI-lea congres al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România. Deschiderea oficială a lucrărilor congresului este programată să aibă loc mâine, 21 mai, de la ora 10.00, în sala de festivităţi a hotelului.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Revenirea lui Bot, decisă de organizaţia municipală a PNL
Problema revenirii în PNL a deputatului Octavian Bot este aruncată de liderul liberalilor bihoreni, senatorul Cornel Popa, în cârca organizaţiei municipale. "Putem vorbi despre revenirea lui Bot când adeziunea sa va ajunge la Biroul Politic Judeţean.
- 19 Mai 2011
- Citeste
Popa sesizează Comisia Europeană
Nemulţumit că Guvernul nu a aprobat începerea lucrărilor la şoselele ocolitoare Beiuş-Ştei, respectiv Aleşd, senatorul PNL Cornel Popa a anunţat că se va adresa Comisiei Europene, cea care, de altfel, a aprobat finanţarea a 70% din cele două proiecte.
- 19 Mai 2011
- Citeste
Agenda culturală
- 19 Mai 2011
- Citeste
Mâine îi prăznuim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Mâine, 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, singurii sfinţi mamă şi fiu. Fiul lui Constanţiu şi al Elenei, Constantin a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, când persecuţiile anticreştine au atins apogeul. Constanţiu avea sub stăpânirea sa întinse ţinuturi: Galia, Spania şi Britania.
- 19 Mai 2011
- Citeste
prima pagină
- 19 Mai 2011
- Citeste
O nouă promoţie la Ştiinţe Politice şi Comunicare - Politicieni şi jurnalişti, pentru ultima dată în aceeaşi „barcă"
Comunitatea mică, dar unită a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a sărbătorit ieri, într-un cadru festiv, absolvirea cursurilor promoţiei 2011. În curtea plină de verdeaţă a campusului de pe strada Traian Blajovici nr. 2 s-au adunat părinţii şi apropiaţii celor 37 de absolvenţi.
- 19 Mai 2011
- Citeste
Ucraina trebuie să "aleagă" între Rusia şi Uniunea Europeană
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a invitat ieri Ucraina să aleagă între integrarea în UE şi structurile economice legate de Moscova, apreciind că această fostă republică sovietică nu poate "sta între două luntre" în acelaşi timp.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Manifestaţii în Spania pentru reforme politice şi sociale
Cel puţin 1.000 de manifestanţi s-au reunit, marţi seara, în centrul Madridului, răspunzând apelurilor lansate de reţelele sociale, pentru a cere reforme politice şi sociale.
- 18 Mai 2011
- Citeste
Medvedev avertizează SUA cu privire la scutul antirachetă
Preşedintele Dmitri Medvedev a avertizat ieri că Rusia ar putea renunţa la noul tratat de dezarmare nucleară semnat cu Statele Unite, cu riscul revenirii la Războiul Rece, în lipsa unui acord între cele două ţări cu privire la scutul american antirachetă.
- 18 Mai 2011
- Citeste


