Scriitorul american Philip Roth este câştigătorul celei de-a patra ediţii a Man Booker International Prize, un prestigios premiu literar care a fost decernat miercuri, la Sydney, în Australia.

Man Booker International Prize, care se acordă o dată la doi ani, constă într-un cec în valoare de 60.000 de lire sterline (96.000 de dolari) şi este considerat versiunea internaţională a celui mai prestigios premiu literar britanic - Man Booker Prize. Man Booker International Prize se acordă unui autor în viaţă, care a publicat lucrări de ficţiune în limba engleză sau ale cărui opere au fost traduse deja în limba engleză. Spre deosebire de Man Booker Prize, care se acordă unei singure opere literare, versiunea internaţională a acestui premiu onorează întreaga creaţie a unui autor. Philip Roth, în vârstă de 78 de ani, a declarat:" Este o mare onoare şi sunt încântat să o primnesc". Câştigătorul Man Booker International Prize pe 2011 a fost anunţat printr-o conferinţă de presă din Australia, organizată cu ocazia Sydney Writers' Festival. Premiul îi va fi înmânat oficial scriitorului american în cadrul unui dineu ce va fi organizat pe 28 iunie la Londra. Laureaţii din anii precedenţi au fost Alice Munro (Canada, 2009), Chinua Achebe (Nigeria, 2007) şi Ismail Kadare, scriitorul albanez care a câştigat acest premiu în 2005, la ediţia inaugurală. Philip Roth a debutat vârsta de 26 de ani cu romanul "Goodbye, Columbus". Printre operele sale se numără romanul "Pastorala americană" (American Pastoral") din 1997, pentru care scriitorul american a fost recompensat cu premiul Pulitzer. Născut în oraşul Newark, din statul american New Jersey, în anul 1933, Philip Roth a lansat în 1969 controversatul roman "Portnoy's Complaint", graţie căruia a devenit celebru pe plan mondial, printr-o descriere aproape grafică a sexualităţii personajelor sale. Romanul său "The Human Stain", din 2000, a fost adaptat pentru marele ecran şi i-a avut în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.