Crăciunul nu înseamnă doar daruri, petreceri şi voie bună, ci mai ales Naşterea Domnului. Cu gândul la miracolul înfăptuit acum două mii de ani, sute de orădeni şi-au îndreptat paşii, în zi de sărbătoare, către lăcaşurile de cult, pentru a aprinde o lumânare şi a se ruga.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Amalgam şi Nagual au concertat la Galeria de Arte
Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Oradea a organizat o seară de colinde, folk, balade rock şi cover-uri, în interpretarea trupelor orădene Amalgam şi Nagual, care a avut loc recent, la Galeria de Arte Vizuale, în cadrul Târgului de artă şi cadouri handmade de Crăciun.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Sărbătoarea zilei - Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
În cea de-a treia zi a marelui praznic al Naşterii Domnului, pe 27 decembrie, este sărbătorit Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
La masă cu nevoiaşii oraşului
Cine nu are Crăciunul în adâncul inimii sale, nu îl va găsi niciodată sub un brad de Crăciun. În sensul acestor cuvinte, o mână de voluntari au adus bucuria Naşterii Domnului şi celor mai sărmani dintre orădeni.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Prima pagină
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Audienţe la Prefectură, abia în 2012
Instituţia Prefectului judeţul Bihor a anunţat că programul de audienţe suferă modificări în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, ultima şedinţă de audienţe a avut loc ieri, 22 decembrie 2011, iar următoarea va avea loc abia anul viitor, în data de 12 ianuarie 2012.
- 22 Decembrie 2011
- Citeste
Program neschimbat la RER Ecologic Service
RER Ecologic Service Oradea ORADEA S.A. anunţă clienţii săi că în perioada Sărbătorilor de Iarnă programul de colectare a deşeurilor menajere şi a celor reciclabile rămâne neschimbat.
- 22 Decembrie 2011
- Citeste
Programarea căsătoriilor de la anul
Pentru orădeni, programarea căsătoriilor, pentru anul 2012 se poate realiza direct din faţa calculatorului, de acasă, începând cu data de 1 ianuarie 2012, ora 00.01, on-line, pe adresa www.oradea.ro - Servicii online - secţiunea Programare căsătorii.
- 22 Decembrie 2011
- Citeste
Grupa Luminiţe l-a colindat şi l-a urat pe Moş Crăciun
Pentru Ştefănuţ, Luca şi Maria, cei mai mici membri ai Grupei Luminiţe de la Grădiniţa nr. 10 din Oradea, prima serbare pentru Moş Crăciun a fost o adevărată provocare.
- 22 Decembrie 2011
- Citeste
Colindători la Instituţia Prefectului
Pe tot parcursul acestei săptămâni, cetele de colindători care vestesc Naşterea Mântuitorului au fost primite la Instituţia Prefectului, în preajma imensului brad împodobit, instalat în hol.
- 22 Decembrie 2011
- Citeste


