Jucători din toate eşaloanele s-au duelat în zilele premergătoare Crăciunului pe terenurile Bazei Tineretului cu prilejul unui turneu de fotbal (5+1) dotat cu "Cupa Porcului". 16
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Înscrieri pentru campionatul de tenis de masă
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Schimbarea perioadei fiscale în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, perioada fiscală este luna calendaristică. Prin excepţie, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care, în cursul anului calendaristic precedent, a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România fără depăşirea plafonului de 100.000 euro.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Salonta - Cu mic, cu mare, colindă-n sărbătoare
Forfotă mare în unităţile de învăţământ salontane. Cu mic, cu mare, preşcolari, învăţăcei de ciclu primar şi elevi de şcoală generală s-au învrednicit, cu zile bune înainte de Crăciun, să înveţe colinde şi poezii, să monteze scenete cu temă biblică, să aducă bucurie şi lumină pe chipul părinţilor şi profesorilor.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Băiţa - Acţiune filantropică destinată vârstnicilor
Centrul pentru Persoane Vârstnice Băiţa a primit, în prag de sărbători, vizita unor tineri liceeni de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" veniţi să umple sufletele însingurate ale locatarilor centrului de bucurie şi lumină.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Terminal modern inaugurat la Aeroportul Oradea - Poarta aeriană este gata, pista urmează la anul
În urma lucrărilor de modernizare, ce au durat mai bine de un an de zile, terminalul pentru călători al Aeroportului Oradea a fost prezentat vineri de către comandantul aeroportului, Gheorghe Pasc, în prezenţa oficialităţilor locale.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Maternitatea Oradea - Băieţeii, mai harnici ca fetiţele
În ziua de Crăciun au venit pe lume 11 copii, opt băieţei şi trei fetiţe. Primul venit pe lume a fost Marin, un băieţel de trei kilograme şi care a primit la naştere nota 9/10. La Maternitate s-au născut fără complicaţii, pe parcursul întregii zile, alţi zece copii, cu toţii sănătoşi şi frumoşi.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Moş Crăciun a venit cu trenul la micuţii orădeni
Aproximativ 300 de copii, însoţiţi de părinţi, au fost prezenţi în dimineaţa de Ajun, pe peronul Gării din Oradea pentru a-l vedea pe Moş Crăciun, şi bineînţeles, pentru a primi un mic cadou din partea acestuia.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 26 Decembrie 2011
- Citeste
Concert aniversar - Radio Vocea Speranţei a împlinit patru ani de emisie
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi Radio Vocea Speranţei (RVS) au organizat vineri seara, în sala Enescu Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, un concert aniversar, intitulat "Cantata Betleemului", eveniment dedicat aniversării a patru ani de emisie de către Radio Vocea Speranţei, precum şi marii Sărbători a Naşterii Domnului.
- 26 Decembrie 2011
- Citeste


