Pentru Ştefănuţ, Luca şi Maria, cei mai mici membri ai Grupei Luminiţe de la Grădiniţa nr. 10 din Oradea, prima serbare pentru Moş Crăciun a fost o adevărată provocare. Emoţiile încercate la vederea celui mai drag personaj au fost cu greu stăpânite, însă cu ajutor din partea doamnei educatoare Mimi, toţi cei peste 20 de prichindei au reuşit să-l surprindă plăcut pe Moşul.

Grupa Luminiţe de la Grădiniţa nr.10 de pe strada Moscovei din Oradea a susţinut ieri un spectacol dedicat Naşterii lui Iisus Hristos, cel care s-a născut pentru a aduce bucurie, iubire şi lumină în sufletele oamenilor. Împreună cu doamna educatoare Mimi Elvira Vancea, cei peste 20 de grădinari au reuşit să pună în scenă un program artistic, care a îmbinat mai multe momente, de la poezii cu caracter religios la colinde, cântece în limba engleză etc. Serbarea care s-a bucurat de un auditoriu numeros, format din părinţi, bunici şi mătuşi, a debutat cu momentul de rugăgiune şi cu aprinderea lumânării. Venirea lui Moş Crăciun a stârnit multă emoţie celor mai mici dintre grădinari, Moşul asistând până la final la întregul moment pregătit de cei mici pentru finalul de an. „Serbarea este un omagiu adus lui Iisus Hristos, cel care a venit pe pământ să aducă iubire şi lumină în sufletele oamenilor", a declarat educatoarea Mimi Elvira Vancea. Sub atenta sa îndrumare, toţi copiii au recitat câte o poezie pentru Moşul, încercând să-l convingă că fiecare dintre ei merită cel mai bogat şi frumos cadou. Moşul a aşteptat cu răbdare ca prichindeii să termine de colindat şi cântat, după care şi-a desfăcut larg sacul cu cadouri. Moşul nu i-a dezamăgit nici de această dată pe grădinari, aceştia rugându-l să mai vină şi la anul