Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
prima pagină
- 03 Octombrie 2012
- Citeste
Pietoni sancţionaţi de poliţişti
Ca urmare a abaterilor constatate în prima zi a acestei luni pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 287 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 48.080 lei.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Persoană găsită decedată în apartament
Prima zi de octombrie a acestui an a fost una încărcată pentru pompierii bihoreni, printre incidente numărându-se şi intervenţia la deblocarea unei persoane decedate în apartament.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Oraşul Aleşd, sufocat de trafic
Locuitorii micuţei urbe de pe Crişul Repede trăiesc adevărate coşmaruri datorate circulaţiei rutiere infernale pe şoseaua internaţională E 60, care străbate oraşul de-a lungul său, pe o distanţă de aproximativ 2 km.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
in memoriam
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
prima pagină
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Victorie facilă cu batavele - România - Olanda 36-29 (18-15)
Atmosferă de sărbătoare la Arena Atonio Alexe, unde noua naţionala feminină de handbal a României, aflată în reconstrucţie, a susţinut prima partidă de verificare din dubla cu Olanda.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
În Hong Kong, accident maritim cu zeci de victime
O coliziune produsă între două feriboturi s-a soldat cu cel puţin 36 de morţi şi circa 100 de răniţi, luni seară, în Hong Kong, au anunţat marţi autorităţile.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Iranul avertizează Siria - "Utilizarea armelor chimice va fi sfârşitul a tot"
Iranul a avertizat, luni, în mod implicit Siria că o eventuală utilizare a armelor chimice ar conduce la pierderea oricărei urme de legitimitate a Guvernului sirian.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste


