România are cel mai mare număr de cazuri de TBC din Uniunea Europeană, 77 de oameni se îmbolnăvesc zilnic, de aceea trebuie asigurat un tratament continuu, Ministerul Sănătăţii lansând, ieri, Planul naţional de prevenire a tuberculozei multidrog rezistente.
Titlurile zilei
-
Un orădean a transmis un mesaj de amenințare după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu - Dosar penal pentru instigare publică
Alin Dat, un orădean care l-a însoțit de Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia în Oradea, este anchetat pentru instigare publică. Orădeanul a transmis un mesaj de amenințare către autorități, după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
A fost actualizată lista substanţelor aromatizante autorizate
Comisia Europeană (CE) a adoptat două acte legislative care ar trebui să facă mai sigură şi mai transparentă folosirea substanţelor aromatizante în produsele alimentare.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Habitat pentru Umanitate - Voluntarii muncesc de zor
Aproximativ 100 de voluntari, dintre care 40 provin din Irlanda de Nord, au continuat ieri munca începută luni la cele şase garsoniere pe care le ridică în această săptămână la Căminul Felix din Sântandrei.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Regal muzical la Teatru - Toamna Orădeană a debutat cu un spectacol de operă
Opera per Sempre, în regia lui Horia Balint, a fost spectacolul care a deschis luni seara ediţia din acest an a Toamnei Orădene. În prezenţa a aproximativ 350 de spectatori, artiştii din Spania, Italia şi România au însufleţit sala Teatrului Regina Maria din Oradea.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
72 de ghiozdane gratuite - Cadouri de la Asociaţia Pro Bambini
Asociaţia Pro Bambini a încheiat, duminică, 30 septembrie 2012, campania de distribuire a rechizitelor şcolare, în cadul programului "Un zâmbet pentru prima zi de şcoală", iniţiată de asociaţie încă din anul 2009.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Clubul "Feeling Dance" - Rezultate deosebite la competiţii naţionale şi internaţionale
În ultimii cinci ani, perechile şi formaţiile de dans ale Clubului "Feeling Dance" Oradea s-au calificat în finale la sute de competiţii naţionale şi internaţionale, făcând cinste oraşului nostru.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
De vorbă cu Ada Milea şi Bobo Burlăcianu
Seria întâlnirilor cu artiştii invitaţi în cadrul festivalului Toamna Orădeană a continuat ieri, în Queen's Music Pub, cu Ada Milea şi Bobo Burlăcianu, solist al trupei Fără Zahăr, precedând concertul pe care cei doi artişti l-au susţinut aseară pe scena Casei de Cultură Oradea.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Ştefan Bănică, la Oradea - Concert extraordinar la Sala Sporturilor
Unul dintre cei mai complecşi şi apreciaţi artişti din România, Ştefan Bănică jr. vine la Oradea pentru un concert extraordinar. Joi, 4 octombrie, de la ora 20.30, Sala Sporturilor "Antonio Alexe" va vibra în ritm de rock and roll. Accesul în sală se va putea face începând cu ora 18.30.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
Staţia de Pompieri Ştei - Ziua Porţilor Deschise - 60 de ani de activitate pentru "stăpânii focului"
Luni, 1 octombrie, una din cele mai vechi instituţii din oraşul Ştei, Staţia de Pompieri, a împlinit 60 de ani de activitate neîntreruptă. Cu această ocazie, la sediul din strada 13 Septembrie nr. 2, a avut loc o serie de manifestări menite să evoce acest moment important din viaţa pompierilor şteieni.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste
PDL Bihor şi-a omagiat seniorii
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată luni, 1 octombrie, de Organizaţia persoanelor de vârsta a treia din PDL Bihor printr-o reuniune organizată la sediul partidului, la care au participat 60 de persoane.
- 02 Octombrie 2012
- Citeste


