Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a finalizat ieri proiectul de promovare turistică a Centrului istoric al Oradiei, după trei ani în care au fost realizate, o hartă turistică, un portal de turism, panouri informative, participări la târguri de turism, dar şi două ediţii ale Serbărilor Cetăţii. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la aproximativ un milion de lei.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Crişul Aleşd - Luceafărul Oradea 7-0 (2-0) - Crişul Aleşd - Luceafărul Oradea 7-0 (2-0)
Primul meci din retur a coincis cu o victorie concludentă a noii echipe a Crişului Aleşd. Oaspeții, o „struțo - cămilă" alias Biharia Vașcău, care a preluat numele și punctele de la Luceafărul, au avut o comportare slabă, nereuşind nici măcar să limiteze proporţiile scorului.
- 10 Martie 2014
- Citeste
CSM Oradea - BCM Târgu Mureş 75-76 - Revenire tardivă a orădenilor
Specialistă a revenirilor pe final de meci, CSM Oradea n-a mai reuşit să "întoarcă" şi în faţa vicecampioanei en-titre, BCM Târgu Mureş. Rezultatul partidei disputate duminică seara la Arena "Antonio Alexe", în etapa a XXII-a din Liga Naţională de baschet masculin, a fost Oradea - Târgu Mureş 75-76 (21-23, 17-26, 14-14, 23-13).
- 10 Martie 2014
- Citeste
Azi, 10 martie 2014
- 09 Martie 2014
- Citeste
Horoscop
- 09 Martie 2014
- Citeste
ANAF: Noi prevederi vizând Codului de Procedură Fiscală
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151/28 februarie, a fost publicată OUG nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare. Noile prevederi au intrat în vigoare începând cu 1 martie.
- 09 Martie 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 09 Martie 2014
- Citeste
Paza bună trece primejdia rea în bazinul hidrografic Crişuri - Controale la baraje
La sfârşitul săptămânii trecute s-au finalizat verificările în teren la cele mai importante baraje din spaţiul hidrografic Crişuri. În total, au fost verificate opt baraje încadrate în categoriile de importanţă A şi B.
- 09 Martie 2014
- Citeste
Costume populare, muzică şi dans în Parlamentul European - Bunătăţile bihorene au făcut senzație la Bruxelles
Pentru că singura şansă de a dezvolta zonele şi de a păstra tradițiile populare din Bihor o reprezintă fondurile europene, micii producători şi primarii din Bihor s-au deplasat la Bruxelles pentru a învăța cum să facă proiecte şi pentru a le arăta belgienilor frumusețea plaiurilor natale şi savoarea bucatelor din propria curte.
- 09 Martie 2014
- Citeste
CS Oşorhei - FC Zalău 0-0 - Ambiţia nu a fost de ajuns
La fel ca în primul meci oficial din acest an, disputat la Sebiş, CS Oşorhei a încheiat cu un scor alb (0-0) şi partida cu FC Zalău, disputată în premieră pe terenul din centrul de comună. Tânăra echipa bihoreană şi-a creeat ocazii de a marca, dar le-a irosit cu uşurinţă.
- 09 Martie 2014
- Citeste


