Un „balon" de încredere

Stadion: Crișul

Spectatori: cca. 200

Marcatori: Impe 14, 47, 63, Emebo 31, 82, 86, Ogaba 52

Cartonaşe galbene: Sivoc, Impe / Criste, Ienciu

Crişul: Sere (76 Pop) - Corpaș, Cătană, Marinău, Emebo, Ogaba, Balog, Impe(72 Coste I), Ozovehe (70 Ținc), Sivoc (63 Chiș), Pintea. Antrenor: Horia Rădulescu

Luceafărul: Bocșe - Sălăgean, Pădurean, Hulber, Lazea, Plisco (16 Haica), Micula, Moț (46 Teglaș), Criste, Merce, Ienciu. Antrenor: Ioan Sabău.

Arbitri: Vasile Cozac - la centru, Bogdan Gireadă, Marius Andraș -  asistenţi. Observator AJF: Octavian Birta.

Primul meci din retur a coincis cu o victorie concludentă a noii echipe a Crişului Aleşd. Oaspeții, o „struțo - cămilă" alias Biharia Vașcău, care a preluat numele și punctele de la Luceafărul, au avut o comportare slabă, nereuşind nici măcar să limiteze proporţiile scorului.

Infuzia celor 4 nigerieni în echipa aleşdeană a dat vigoare, determinare și reușite la finalizare. Nu doresc să mă hazardez prea mult, însă, în privința valorii reale a echipei, întrucât victoria contra Luceafărului nu o putem considera relevantă. Așteptăm cu deplin interes confruntările cu „greii seriei" care să confirme aceasta. Dar, până una-alta, această victorie este un balon de speranțe pentru rezultatele viitoare, care să scoată echipa din „zona nisipurilor mișcătoare" și să termine onorabil campionatul.  Meciul a început cu 10 minute de tatonare. Seria golurilor a fost deschisă de Impe (14, 1-0). Singura ocazie a oaspeților s-a petrecut în minutul 18, când mingea trimisă din lovitura liberă de la 25 metri a întâlnit bara transversală. Au urmat atacuri rapide, în trombă ale gazdelor, care au avut şapte mari ocazii de gol. Până la pauză au marcat numai o dată, prin Emebo (31), care a profitat de o aglomerare în fața porții adverse și a împins în poartă mingea respinsă de portar (2-0).  După pauză, pentru a limita scorul, văşcăuanii s-au retras în apărare, încercând fără succes să oprească iureșul gazdelor. Recitalul nigerienilor a fost continuat de Impe(47, 3-0), după o pasă primită de la Ogaba, care a marcat şi el în minutul 52 cu un șut violent din marginea careului sub transversală (4-0). Același Impe (63) a reușit tripla printr-un șut din 15 metri sub bară (5-0). Emebo (82) a fost protagonistul celor mai frumoase faze a meciului. Africanul a făcut o cursă solitară de la centrul terenului, driblând fundaşii adverşi şi portarul și intrând cu mingea în plasă (6-0). Ultimul gol, care a consființit rezultatul final, l-a izbutit tot Emebo (86), cu o lovitură precisă de cap (7-0).