Elevii din clasele primare, alături de liceeni, au făcut ieri primul pas în implementarea proiectului "Importanţa şi valoarea familiei". Cei mici au venit la statuia lui Mihai Viteazul pentru a cânta, recita şi striga slogane pro familie, în timp ce adolescenţii s-au bucurat de eseuri şi dezbateri alături de sociologul Anneli Avelin, din Germania.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz - Turneul Stradivarius ajunge la Oradea
Violonistul Alexandru Tomescu porneşte în cel de-al şaptelea an consecutiv în Turneul naţional Stradivarius, care îl poartă în 12 centre culturale româneşti. Anul acesta îl are alături pe celebrul pianist rus Eduard Kunz, într-un program integral Prokofiev. La Oradea artiştii vor concerta în 27 mai.
- 16 Mai 2014
- Citeste
UTA - FC Bihor - "Roş-albaştrii" pot rezolva ecuaţia retrogradării
FC Bihor începe astăzi returul play-out-ului la Arad împotriva unei echipe în agonie, UTA, confruntată cu probleme de tot felul. Partida care ar putea asigura prezenţa orădenilor în liga secundă în următorul sezon şi retrogradarea arădenilor se dispută de la ora 11.00.
- 16 Mai 2014
- Citeste
Competiție de culturism la Oradea - Tiger Classic, la a treia ediție
Casa de Cultură a Sindicatelor va fi locul unde se va desfășura azi, cu începere de la ora 12.00, concursul de culturism și fitness Tiger Classic, organizat de către Asociația Sportivă Tiger Sports și prezentat de Advanced Nutrition.
- 16 Mai 2014
- Citeste
Campionatul de minifotbal la Ştei - Nemuritorii au luat avans
După instalarea în fotoliul de lider, şteienii de la Nemuritorii şi-au mărit avansul la cinci puncte faţă de Cotropitorii Seghişte, deoarece aceştia au suferit a doua înfrângere consecutivă.
- 16 Mai 2014
- Citeste
70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord - Omagiu în 11 gări ardelene
Evreii duşi la Auschwitz-Birkenau din nordul Transilvaniei, în mai 1944, sunt omagiaţi prin dezvelirea unor plăci comemorative în 11 gări unde s-au format garniturile de tren care i-au transportat spre lagărele de exterminare. O astfel de placă va fi montată şi în gara Oradea, vineri, 30 mai.
- 16 Mai 2014
- Citeste
CS Oșorhei - Național Sebiș - Îi încurcă şi pe arădeni?
Etapa a șasea a playoff-ului Ligii a 3-a, Seria a 5-a programează azi, cu începere de la ora 18.00, partida dintre CS Oșorhei și Național Sebiș.
- 16 Mai 2014
- Citeste
Liceenii de la Mihai Eminescu - Au ales mişcarea, nu drogurile
Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", implicat în Proiectul Naţional Antidrog denumit, sugestiv: "Împreună", în cadrul căruia se desfăşoară mai multe activităţi antidrog, a fost gazda câtorva meciuri demonstrative de fotbal la care au participat cei mai talentaţi copii din renumita instituţie şcolară.
- 16 Mai 2014
- Citeste
Powerlifting - Florin Lupaş a participat la Europene
Capitala Bulgariei, Sofia, a găzduit, recent, Campionatul European de Powerlifing, ţara noastră fiind reprezentată la categoria -105 kg de bihoreanul Florin Ionuţ Lupaş.
- 16 Mai 2014
- Citeste
Tenis de câmp - Începe Cupa Frutti Fresh
Cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă "Iris'' Ştei vor găzdui, în perioada 17-20 mai, turneul de tenis de câmp, dotat cu Cupa "Frutti Fresh'', ediţia a IV-a, în organizarea T.C. "Iris'' Ştei, a cărui preşedinte este Călin Bara.
- 16 Mai 2014
- Citeste


