FC Bihor începe astăzi returul play-out-ului la Arad împotriva unei echipe în agonie, UTA, confruntată cu probleme de tot felul. Partida care ar putea asigura prezenţa orădenilor în liga secundă  în următorul sezon şi retrogradarea arădenilor se dispută de la ora 11.00.

Luând în calcul convulsiile din cadrul lotului arădean, orădenii vor avea în faţă o echipă alcătuită preponderent din juniori, aşa cum s-a întâmplat şi în precedenta confruntare directă, 4-0, la Oradea. "Pregătim meciul cu UTA în speranța că vom lua punctele care să ne asigure și salvarea matematică de la retrogradare. Apoi, pentru restul campionatului, am dori să contăm și noi pe jucătorii tineri care au evoluat mai puțin în acest sezon. Sper, însă, să fim conștienți de faptul că și meciul acesta e la fel de important cum au fost toate de până acum și că încă nu suntem salvați, să avem o atitudine corectă, care să ne permită să ne bucurăm după aceea", a declarat antrenorul principal al echipei FC Bihor, Alexandru Pelici, care a urmărit adversarul săptămâna trecută în jocul pierdut (0-3) cu CS Mioveni. "Chiar mi-au plăcut copiii Aradului în prima repriză. Poate nici adversarii nu i-au luat prea în serios, dar băieții chiar s-au mișcat bine. Oricum, se vede o creștere în jocul lor de la meciul de la Reșița, primul în care au evoluat în Liga a 2-a", a comentat Pelici, care nu va putea conta pe serviciile jucătorilor Florin Pop, suspendat, și Adam Achim, accidentat. UTA se confruntă cu mari probleme financiare. Jucătorii şi angajaţii nu sunt plătiţi de şase luni, dar chiar şi aşa seniorii ar fi dispuşi să joace, numai că s-au lovit de refuzul finanţatorului Adrian Marţian. Guparea arădeană mai are, însă, şi o serie de alte datorii. FRF a dat dovadă de clemenţă şi le-a permis să joace contra bihorenilor, deşi nu au achitat baremul de arbitraj la ultimele cinci meciuri. Rămâne de văzut dacă Primăria Arad îi va permite să evolueze pe arena "Francisc Neumann", în condiţiile în care nu au fost plătite de multă vreme cheltuielile pentru închirierea arenei. Aşadar, un meci pe care în mod normal FC Bihor ar trebui să-l câştige fără probleme, caz în care şi-ar îndeplini un obiectiv minimal.

Arbitri: Dorin Voina (Reşiţa) - la centru; Monica Rigo, Dorin Lucaciu (ambii din Cluj).

Observatori: Marian Ezaru (Craiova), Ion Cavai (Cluj).

 

Tot astăzi, de la ora 11.00, se mai dispută meciul Minerul Motru - CS Mioveni. Olimpia Satu Mare stă.

CLASAMENT-PLAY-OUT

7. Olimpia Satu Mare       14    9      3      2      23-10       30

8. CS Mioveni  14    8      3      3      23-12       27

9. FC Bihor     14    6      5      3      20-13       23

-----------------------------------------------------------------------------------  

10. UT Arad      14    4      3      7      13-22       15 

11. Minerul Motru     14    2      3      9      13-20       9   

* FC "U" Craiova s-a retras din campionat.

 

Etapa a 6-a din play-off (astăzi, ora 11.00): FC Olt - CS "U" Craiova, CSM Rm. Vâlcea - Gloria Bistriţa, Metalul Reşiţa - ASA Tg. Mureş.

CLASAMENT - PLAY-OFF

1. ASA Tg. Mureş     15    9      3      3      20-10       30

2. CS "U" Craiova    15    6      3      6      20-17       24  

--------------------------------------------------------------------------------  

3. Gloria Bistriţa       15    5      6      4      16-15       21

4. CSM Rm. Vâlcea  15    5      5      5      15-14       20   

5. Metalul Reşiţa      15    6      2      7      15-18       20   

6. FC Olt  15    2      3      10    7-19 9