Parcul Maria, din micul târg de frontieră Salonta, cu bisericuța din lemn și clădirile seculare ale țăranilor români, a devenit o vatră spirituală a satului bihorean de pe fâșia graniței de vest a țării.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Preliminariile CE 2016 - Programul primei etape
Partidele primei etape din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2016 se întind pe durata a trei zile.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Vocea antrenorilor
Nou promovata Fortuna Poiana Câmpina a jucat fără complexe la Oradea şi a obţinut primele puncte din acest campionat. Ambiţiile prahovenilor sunt, însă, mult mai mari, vizând primele locuri din seria secundă.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Decese - Comemorări
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Memorialul „Antonio Alexe" - CSM-U Oradea l-a câştigat a patra oară
Cea de-a V-a ediţie a Memorialului Antonio Alexe s-a încheiat cu victoria echipei CSM-U Oradea. Este pentru a patra oară când echipa vicecampioană a României reuşeşte să se impună în această competiţie. Doar în 2011 trofeul a fost câştigat de o altă formaţie, în speţă U Mobitelco Cluj Napoca.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Gabi Szabo a transmis un mesaj arcaşilor - Trofeul „Cheia de aur" a stârnit pasiuni
Campionatul Naţional de Tir cu Arcul, organizat de CS Redpoint Oradea şi Asociaţia Judeţeană de profil Bihor, la baza sportivă a Universităţii Oradea, ar fi trebuit să se bucure de prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Hamilton a câştigat Marele Premiu al Italiei
Pilotul britanic Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Italiei, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său de la Mercedes, germanul Nico Rosberg, şi de brazilianul Felipe Massa de la Williams.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Rezultatele turneului - Trei victorii pentru orădeni
Turneul amical de baschet, Memorialul Antonio Alexe, s-a încheiat cu victoria clubului organizator, care şi-a depăşit ceilalţi adversari participanţi: Metalac Valjevo, Albacomp Szekesfehervar şi Inter Bratislava.
- 07 Septembrie 2014
- Citeste
Prima pagină
- 07 Septembrie 2014
- Citeste


