Memorialul „Antonio Alexe" - CSM-U Oradea l-a câştigat a patra oară
Guţoaia s-a accidentat grav
În faţa a numeroşi spectatori, cu toate că a fost doar un turneu amical, orădenii de la CSM-U au câştigat toate cele trei meciuri disputate. În prima partidă, baschetbaliştii lui Cristian Achim au dispus de echipa maghiară Albacomp Szekesfehervar cu scorul de 79-69 (14-13, 14-19, 34-16, 17-21). Din păcate, în acest meci s-a petrecut o nedorită accidentare a noului venit, Adrian Guţoaia, care, la un prim diagnostic, ar putea lipsi între 4 şi 6 săptămâni, fiindu-i afectate ligamentele încrucişate. Cel mai important marcator al „leilor" orădeni a fost Daniel Dillon, autor a 17 puncte. Acesta a fost secondat de Garry McGhee cu 14 puncte, Ţibîrnă şi Subotic cu câte 11 şi Marcus Hatten cu 10 puncte marcate.
Mai buni şi decât sârbii
În jocul al doilea, CSM-U Oradea a dat piept cu echipa sârbească Metalac Valjevo de care a dispus în cele din urmă cu 87-72 (17-22, 21-21, 19-11, 20-22), deşi debutul partidei a aparţinut oapseţilor care păreau a fi o nucă prea tare pentru orădeni. De remarcat în această partidă a fost începutul senzaţional din sfertul al 4-lea, atunci când roş-albaştrii au marcat nu mai puţin de 7 puncte într-un interval de câteva secunde după ce Markovic a început cu un coş de 3 puncte urmate de două coşuri de două puncte ale lui Hatten după două intercepţii rapide reuşite de acelaşi jucător. Conducătorul de joc american a fost de altfel cel mai bun marcator al nostru cu 15 puncte, urmat fiind de Subotic şi Markovic cu câte 14, Dillon cu 12 şi Ţibîrnă cu 10. În ultima partidă, care a fost doar de palmares, CSM-U Oradea fiind virtual câştigătoare a turneului după primele două meciuri fiind ajutată de jocul rezultatelor, orădenii au învins Inter Bratislava cu scorul de 82-66 (21-15, 15-12, 21-20, 25-19). Având trofeul în buzunar şi adversar o echipă modestă cu toate că este campioana Slovaciei, Cristian Achim a folosit în finalul sfertului 4 o formaţie alcătuită exclusiv din români. Cel mai bun marcator din tabăra vicecampioanei a fost Rareş Paşca, autorul a 18 puncte, secondat de Ţibârnă cu 14 şi urmat de Markovic cu 11 şi McGhee cu 10. La finalul competiţiei, trofeul destinat câştigătoarei turneului a fost înmânat de către preşedintele CSU Oradea, Iacob Hanţiu, căpitanului roş-albaştrilor, Vujadin Subotic.
Mai e de lucru la omogenitate
Imediat după meciul împotriva campioanei Slovaciei, antrenorul Cristian Achim s-a declarat mulţumit de faptul că a avut ocazia să-şi vadă la joc proprii elevi în faţa unor echipe de valoare. „Am participat la un turneu puternic care ne-a oferit şansa să vedem în ce punct ne aflăm. Cu siguranţă mai trebuie să punem la punct relaţiile de joc în următoarele partide de verificare", a declarat Achim. Din partea conducerii administrative, preşedintele CSM-U Oradea, Florin Birta, şi-a arătat mulţumirea vis a vis de faptul că s-a reuşit aducereaa trei echipe de valoare la turneul orădean. „S-a putut observa că încă mai trebuie lucrat la relaţiile de joc dar să nu se uite că echipa vine după o perioadă de cantonament în care esenţială a fost încărcarea fizică. Mă bucur că am putut organiza unul dintre cele mai puternice turnee de baschet masculin din România, iar în acest sens, rezultatul este mulţumitor, pentru că la omogenitate cu siguranţă se va îmbunătăţi situaţia. După cel mai tare turneu amical pe care l-am câştigat, ne dorim şi cel mai bun loc în Liga Naţională de baschet. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc publicului care a ţinut să fie prezent alături de echipă pe tot parcursul competiţiei", a conchis Florin Birta.
Comentarii