Mii de persoane s-au adunat, duminică, în centrul Moscovei pentru a protesta faţă de rolul Rusiei în conflictul separatist din Ucraina. Printre manifestanţii care militează pentru pace se numără lideri ai opoziţiei ruse.
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Imaginile groazei difuzate pe YouTube - Copii ucişi de armata Siriană
Cel puţin 42 de persoane, între care 16 copii, au fost ucise duminică în cursul unor raiduri aeriene efectuate de regimul sirian în provincia Idlib, din nord-vestul ţării, a anunţat ieri Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO).
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Ucraina trebuie să se apere şi militar - Ajutoare de la americani
Ucraina este pregătită să se apere prin mijloace militare, dacă procesul de pace cu separatiştii proruşi va eşua, a declarat preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, într-un interviu.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Patru echipe departajate de golaveraj - Luceafărul e noul lider în Liga a IV-a
Luptă strânsă pentru primul loc în Liga a IV-a. Nu mai există nicio echipă cu punctaj maxim, după ce Crişul Sântandrei şi CF Bihorul Beiuş au remizat în derby-ul rundei a 5-a. Echipa din Sântandrei ar fi putut rămâne în frunte dacă nu ar fi ratat o lovitură de la 11 metri în finalul partidei.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
U-CSM Oradea - ICIM Arad 43-83 - Eşec drastic cu campioana
Primul joc oficial din noul sezon a coincis cu un eşec pentru baschetbalistele de la U-CSM Oradea. În prima manşă a Cupei României la baschet feminin U-CSM a întâlnit cel mai puternic adversar posibil în echipa campioană ICIM Arad.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Cupa României - Primele meciuri din "16-imi"
Primele 6 partide din 16-mile Cupei României la fotbal se joacă astăzi, capul de afiş fiind ţinut de disputele dintre formaţiile de primă ligă. *Colega de serie a FC Bihor-ului, Şoimii Pâncota, va primi vizita unei echipe în ascensiune de formă.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Premieră Life Sequences Profiles - Un spectacol despre tine
Oficial, concursul de teatru scurt din cadrul FITO 2014 s-a deschis cu o premieră a trupei Iosif Vulcan: Life Sequences Profiles. Un spectacol de teatru-dans, primul produs în Oradea şi singurul, sau printre puţinele, la care spectatorul orădean a avut acces, live, până acum.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Sub 1.000 de înscrişi pe 3.608 locuri la Universitate - În criză de studenţi
Speranţa că ce nu s-a realizat în vară, se va rezolva la toamnă - cu privire la numărul de înscrişi la facultăţile Universităţii din Oradea - pare a fi fost una deşartă.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Scrisoare către Universitatea din Oradea - "Nu transformaţi instituţia în şcoală postliceală!"
Absolvent al Universităţii din Oradea, cel mai tânăr consilier judeţean, Bogdan Manafu, a trimis conducerii instituţiei o scrisoare în care solicită ca aceasta să nu aplice ordonanţa prin care elevii de la postliceală devin peste noapte studenţi în anul doi.
- 22 Septembrie 2014
- Citeste
Sharon Stone, criticată de un regizor italian - Pretenţioasă şi nesuferită
Sharon Stone, care filmează în această perioadă pentru pelicula "Golden Boy", a fost aspru criticată de regizorul acestui lungmetraj, cineastul italian Pupi Avati, care a spus că pretenţiile actriţei americane "ating limita ridicolului".
- 22 Septembrie 2014
- Citeste


