Oradea este cel de al V-lea oraş din România în care a fost lansată cartea „Recoltarea sângeroasă. Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor".
Titlurile zilei
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
Ministerul Mediului. Noi fonduri pentru lucrările pe ape - Bani puţini, lucrări cu ţârâita
Nici bine nu a păşit, ieri, în Oradea secretarul de stat în Ministerul Mediului, că excavatoarele şi pickamerele de pe malul Crişului, în zona parcării de pe Independenţei, au început să se pună în mişcare.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Tragedie la Husasău de Criș. Suspectul a dispărut cu două arme - Împuşcat mortal la braconaj
Un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața, vineri noaptea, după ce a fost împușcat în timp ce era la vânătoare. Cadavrul său a fost găsit sâmbătă dimineața pe un câmp din apropierea localității bihorene Husasău de Criș.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Expoziţie cu vânzare - Bărbaţi la războiul... de ţesut
Titlul expoziţiei vernisată, vineri seara, la Muzeul Ţării Crişurilor, "Bărbaţi la război" este un joc subtil de cuvinte care vine să incite privitorul, dar în acelaşi timp şi să-i ofere o perspectivă asupra acestui domeniu al artei plastice: tapiseria.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Poveşti populare ruseşti în interpretarea trupei Arcadia - Un debut plin de succes
Noua stagiune 2014-2015 a Trupei Arcadia a debutat, sâmbătă, în forţă cu o premieră indetită, "Poveşti populare ruseşti". Spectacolul a reunit cinci fabule cunoscute celor mici, pline de tâlc şi învăţăminte.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
CSC Sânmartin - Gloria Progresul Bistrița 1-0 (0-0) - Bihorenii au răpus fosta echipă a lui "Tata Jean"
Cei de la CSC Sânmartin au reușit o victorie importantă în dauna unei echipe de tradiție a fotbalului românesc, Gloria Bistrița. Echipa pregătită de Florin Farcaș s-a impus cu scorul de 1-0 (0-0), gol marcat de Zadori în minutul 86, în cea de-a III-a etapă a Ligii a III-a, seria a 5-a.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
CS Iernut - CS Oșorhei 3-1 (1-1) - Au preluat "lanterna roșie"
Cea de-a doua echipă bihoreană din Seria a 5-a a Ligii a III-a la fotbal, CS Oşorhei, nu se regăseşte în acest debut de sezon, suferind a treia înfrângere, din tot atâtea jocuri disputate.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Liga a IV-a la fotbal - etapa a 4-a - Victorii pentru primele clasate
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Universitatea Craiova - CSM Oradea 33-32 - Debut cu stângul pentru handbaliști
CSM Oradea a suferit o înfrângere la limită în prima etapă a Seriei B din Divizia A la handbal masculin, fiind învinsă de Universitatea Craiova, cu 33-32 (19-19).
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Învingători şi în Ungaria - Baschetbaliştii orădeni au câştigat al doilea turneu
După câştigarea Memorialului "Antonio Alexe", baschetbaliştii de la CSM "U" Oradea s-au impus şi în turneul desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Ungaria.
- 14 Septembrie 2014
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


