Ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", a avut loc ceremonia de premiere a copiilor care au participat la cea de-a V-a ediţie a concursului "Îngeraşul".
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Armata sud-coreeană ignoră avertismentele Phenianului - Exerciţii cu muniţie reală
Armata din Coreea de Sud a efectuat ieri exerciţii cu muniţie reală în apropiere de frontiera maritimă disputată cu Coreea de Nord în Marea Galbenă, în pofida avertismentelor autorităţilor de la Phenian, relatează AFP.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Proteste după dispariţia celor 43 de studenţi - Confruntări în Mexico
Ciocniri au avut loc joi seara între grupări de manifestanţi şi poliţie în faţa Palatului Naţional, în centrul Mexico, la încheierea unei zile de prosteste faţă de modul în care Guvernul mexican gestionează cazul dispariţiei a 43 de studenţi, relatează AFP.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Rusia respectă tot mai puţin armistiţiul de la Minsk - Tirurile de artilerie au fost reluate
Ucraina a acuzat ieri Rusia că a efectuat tiruri de artilerie asupra estului teritoriului său, pentru prima dată de la încheierea armistiţiului în septembrie, care în prezent este încălcat în mod frecvent.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Sute de pasageri afectaţi după ruperea unor cabluri electrice - Blocaţi în trenuri
Pasagerii unu tren Eurostar pe ruta Londra-Bruxelles au petrecut noaptea de joi spre vineri blocaţi în Lambersart, în nordul Franţei, în timp ce cursa Eurostar pe ruta Londra-Paris a avut o întârziere de peste şase ore, după ruperea unor cabluri electrice, a anunţat ieri compania, citată de AFP.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Pista de biciclete care traversează Oradea - Lucrări la tronsonul III
Primăria Oradea, prin Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, a încheiat lucrările la primele două tronsoane ale pistei de biciclete care traversează Oradea, în prelungirea pistei transfrontaliere.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Doi angajaţi ai ISCTR au cerut mită de la administratorul unei firme de transport - Inspectori reţinuţi pentru şpagă
Doi inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Bihor au fost reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant de procurorii DNA Oradea în timp ce primeau 1.000 de euro de la administratorul unei firme de transport.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
Glodul de pe fața lor
În noiembrie 1996, am stat o săptămână la Luxemburg. Întors acasă, am remarcat că pe pantalonii mei nu exista nicio pată de noroi. Asta deși nu am fost deloc ferit de ploi și n-a fost zi fără să fac câte o vizită, încoace și-ncolo, prin oraș sau "Marele" Ducat.
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
in memoriam
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste
prima pagină
- 21 Noiembrie 2014
- Citeste


