Actorul australian Chris Hemsworth a fost desemnat, marţi, cel mai sexy bărbat în viaţă, de revista americană People, într-o transmisiune în direct în timpul emisiunii "Jimmy Kimmel Live", difuzate de postul de televiziune ABC.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Iohannis, primul politician european cu peste 1 milion de fani - Record pe Facebook
Iohannis este primul politician din Europa care a ajuns la un milion de fani pe Facebook. De duminică până luni, preşedintele României a avut o creştere mai mare decât paginile Barcelonei şi cea a lui Real Madrid.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Regele Mihai I, sărbătorit de peste 1.000 de persoane - "Porţi deschise" la Palatul Elisabeta
Aproximativ 1.200 de persoane l-au sărbătorit ieri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pe Regele Mihai I, cu ocazia zilei sale de naştere şi a zilei onomastice, participanţii la acest eveniment fiind salutaţi de Familia Regală a României în jurul orei 12.00.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Pelicula va însoţi noul album al trupei - U2 lansează un film
Trupa irlandeză U2 va lansa în luna decembrie un fişier video special, realizat sub forma unui film care va însoţi noul album al grupului, "Songs of Innocence".
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Inundaţii în Albania
Trei persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în zona localităţii Lac, la 45 de kilometri nord de Tirana, din cauza ploilor abundente care au provocat inundaţii, a anunţat ieri poliţia.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Cinci mii de victime - Ebola, greu de ucis
Preşedintele american Barack Obama a avertizat marţi că lupta împotriva virusului Ebola este departe de a fi câştigată în Africa de Vest, îndemnând la vigilenţă chiar dacă au fost înregistrate progrese, în special în Liberia.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Poliţia italiană a filmat în premieră ritualuri de iniţiere în 'Ndrangheta - Jurământul Mafiei
Poliţia italiană a reuşit să filmeze în premieră ritualuri mafiote de iniţiere, în cadrul unei anchete care a condus la arestarea a 40 de persoane suspectate că sunt membre 'Ndrangheta, Mafia din Calabria (sud).
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
OMS atrage atenţia după confirmarea gripei aviare în Marea Britanie - Apel la vigilenţă
Prezenţa unei tulpini a virusului H5N8 al gripei aviare, cu riscuri reduse în ceea ce priveşte transmiterea la oameni, a fost confirmată marţi într-o fermă de raţe din Marea Britanie, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut apel la vigilenţă în Europa, relatează AFP.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Preţurile Romsilva sunt cuprinse între 25 şi 37 de lei - Brazii au fost scoşi la vânzare
Aproape 36.000 de brazi şi peste 30.000 de molizi vor fi scoşi la vânzare de Romsilva, preţul brazilor de cel mult 1,3 metri fiind de 24,8 lei, iar al celor de 2-3 metri, de 37,2 lei, toţi pomii provenind din pepiniere şi din tăieri pentru conservarea pădurii.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste
Reîncepe campania "24 de ore pentru un zâmbet" - Donaţi bani pentru copiii de la Municipal
Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, împreună cu Lotus Center Oradea, și Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", va demara şi în această iarnă evenimentul sportiv caritabil "24 de ore pentru un zâmbet", campanie organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru Secția de oncologie a Spitalului Municipal.
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste


