Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
CSM-U Oradea își mai ia un "lunetist" - Lupusavei va semna cu vicecampioana
Începând de ieri, Silviu Lupusavei (33 ani), fostul component al echipei CSM-U Oradea în perioada 2011-2013 se află în pregătiri sub comanda lui Cristian Achim.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
Jumătate de veac de istorie orădeană - O aniversare rotundă
Cinci generaţii de istorici, de la fondatori la viitori absolvenţi, s-au reunit, ieri, în Aula Magna a Univeristăţii din Oradea pentru a marca 50 de ani de învăţământ istoric în oraşul de pe Criş.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
O sută de candele în memoria victimelor accidentelor rutiere - Comemorare la Oradea
Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor împreună cu Asociaţia Română pentru promovarea Educaţiei şi Siguranţei Rutiere au organizat, ieri, un eveniment prin care au fost comemoraţi toţi cei care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
Serbare la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" - 200 de zile de şcoală
Peste 50 de părinţi şi bunici au participat ieri, la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu", la celebrarea a 200 de ani de şcoală a celor 30 de elevi din clasa I B. Micuţii au prezentat în faţa invitaţilor colecţii speciale de obiecte şi apoi s-au împărţit pe ateliere unde distracţia şi creativitatea a fost în prim plan.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
Zeci de bombe, grenade şi cartuşe găsite de pirotehnişti în ultimele luni - Muniţie distrusă
Ieri, pe raza comunei Hidişelu de Sus în locul numit "Păşunea Mierlău", s-a desfăşurat o nouă misiune de distrugere prin explozie controlată, a muniţiilor neexplodate, identificate şi ridicate de către formaţiunea de protecţie civilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
1.100 volume româneşti - Cărţi pentru elevii români din Ungaria
Peste 1.000 de cărţi au ajuns, în cursul zilei de ieri, la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Gyula, singurul liceu românesc din Ungaria.
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
in memoriam
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
prima pagină
- 20 Noiembrie 2014
- Citeste
Azi, 20 noiembrie 2014
- 19 Noiembrie 2014
- Citeste


