Transparenţa în cheltuirea banilor publici reduce, în mare parte, corupţia. Aceasta este şi concluzia managerului public al Oradiei, Eduard Florea, care şi-a propus să posteze în mediul on-line o serie de plăţi efectuate de Primăria Oradea şi instituţiile subordonate.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Liga I începe cu două derby-uri - Programul turului ediţiei 2015-2016
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stablit ieri programul campionatului Ligii I, ediţia 2015-2016. Întrecerea va debuta pe 11 iulie, cu două derby-uri, ASA - Dinamo şi Steaua-Petrolul.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
CF Bihorul, la turneul final de la Buftea - Beiuşenii joacă semifinala cu Jiul
Ajunsă între primele patru echipe din ţară la juniori A 1 (jucători născuţi în 1996 şi mai tineri), CF Bihorul Beiuş joacă în această seară pentru intrarea în finala Campionatului Naţional. Echipa antrenată de Alin Popa întâlneşte la Buftea, de la ora 18.00, pe Jiul Petroşani.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Turneul de la Wimbledon - Cinci românce pe taboul principal
Simona Halep, locul 3 WTA, a fost desemnată cap de serie numărul 3 la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, în timp ce Irina-Camelia Begu, locul 30 WTA, va fi favorită 29.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Trofeul Siroco, ediția a IV-a, la final - Meciuri încinse pe zgura de la Voinţa
Zilele trecute s-a desfășurat ediția a IV-a a Trofeului Siroco la tenis de câmp. Turneul de categoria I cuprins în calendarul Federației Române de Tenis a fost organizat de Clubul Sportiv Voința în colaborare cu primăria municipiului Oradea, având ca partener oficial firma orădeană Mecord Siroco SA.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Handbal masculin şi feminin la CSM Oradea
Pusă serios sub semnul întrebării la un moment dat, prezenţa echipei de handbal masculin CSM Oradea în ediția 2015/15 a Diviziei A este acum o certitudine.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Un junior român la Arsenal
Mijlocaşul Vlad Dragomir, în vârstă de 16 ani, a semnat un contract de amator, valabil un an, cu gruparea Arsenal Londra.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Elevii au trecut şi de evaluarea la matematică - Mâine, primele rezultate
Ieri a fost ultima zi de examen la Evaluarea Naţională 2015. Elevii au scăpat de examene, dar trebuie să ştie că, în cazul în care vor fi nemulţumiţi de note, vineri, după afişarea primelor rezultate, vor avea la dispoziţie doar patru ore pentru a depune contestaţie.
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Instalaţii florale de inspiraţie astrală - Terapie vizuală prin artă
Sculptorul Cosmin Durgheu alături de artistul decorator Sorina Wesolowski au făcut orădenilor un cadou estival inedit, prin expoziţia "Floroscopia".
- 24 Iunie 2015
- Citeste
Cel mai probabil, au legătură cu bisericile din zonă - Oseminte umane descoperite în Piaţa Unirii
Săpăturile din Piaţa Unirii care se derulează aici cu prilejul lucrărilor de amenajare a perimetrului central scot la lumină noi şi noi artefacte care ţin de trecutul Oradiei.
- 24 Iunie 2015
- Citeste


