Ajunsă între primele patru echipe din ţară la juniori A 1 (jucători născuţi în 1996 şi mai tineri), CF Bihorul Beiuş joacă în această seară pentru intrarea în finala Campionatului Naţional. Echipa antrenată de Alin Popa întâlneşte la Buftea, de la ora 18.00, pe Jiul Petroşani.

Dacă gruparea beiuşeană se află în premieră în această fază, Jiul a mai ajuns la turneul final în urmă cu cinci ani. Beiuşenii nici nu concep, însă, să nu joace cu trofeul pe masă, câştigarea lui fiind obiectivul declarat încă de la încheierea întrecerii Ligii a IV-a la nivel juvenil. De atunci, CF Bihorul a eliminat în faza interjudeţeană pe Unirea Sântana, 8-0 pe teren propriu şi 2-3 în deplasare, şi a dispus lejer de toţi adversarii întâlniţi în turneul zonal pe care l-a organizat la Beiuş: 4-1 cu CS Ocna Mureş, 4-0 cu Victoria Carei şi 4-0 cu CS Barcău Nuşfalău.

Jiul a eliminat greu pe AS Vulturii Fărcăşeşti, 2-0 acasă şi 0-1 în fieful gorjenilor, după care a câştigat "zona" de la Braşov, 3-0 cu AFC Odorheiu Secuiesc, 2-1 cu ACS Turnu Măgurele şi 3-2 cu Inter Cristian. 

Din lotul beiuşenilor fac parte Andrei Magda și Hari Ispas - portari, Szatmari Norbert, Vlad Foghiș, Daniel Stan, Miklo Roland, Cătălin Dan, Kurutz Istvan, Alexandru Turle, Alexandru Lezeu, Paul Mihuţa, Marc Micle, Cristian Lezeu, Cătălin Iştoc, Robert Țirban, Paul Chiș-Toie, George Tenche, Ramon Bărcaș, Cătălin Crețu, Sebastian Popa, Ionuţ Ille și Norbert Balint - jucători de câmp.

Duelul bihoreano-hunedorean va fi precedat de prima semifinală, Olimpia Suseni (Argeş) şi CSM Paşcani. Învingătoarele vor disputa finala mâine, de la ora 18.00, iar învinsele vor juca pentru locurile 3-4, de la ora 16.00.