Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat investiţii în valoare de 500 de milioane de lire sterline (687 de milioane de euro), în următorii zece ani, la baza navală Faslane, din Scoţia, unde se află submarinele nucleare ale Marii Britanii.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Coadă de 20 de kilometri pe autostrada M1 - Controale stricte impuse de Austria
O coadă de autovehicule de 20 de kilometri s-a format ieri pe autostrada M1 din Ungaria, care duce spre frontiera austriacă, din cauza controalelor impuse de Austria pentru a combate traficul de persoane.
- 31 August 2015
- Citeste
Explozie după un vot în Parlament la Kiev - O sută de poliţişti răniţi
Cel puţin 100 de membri ai Gărzii Naţionale care protejau Parlamentul ucrainean au fost răniţi luni, zece grav, după ce parlamentarii au adoptat în prima lectură un proiect de lege care prevede o autonomie sporită pentru teritoriile separatiste proruse din est.
- 31 August 2015
- Citeste
Pe fondul scăderii cotei de popularitate - Putin se pozează la fitness
Preşedintele rus, Vladimir Putin, apare într-o înregistrare video făcând exerciţii la sala de fitness a reşedinţei sale din Soci, alături de premierul Dmitri Medvedev, în condiţiile în care cota sa de popularitate a început să scadă.
- 31 August 2015
- Citeste
Criza refugiaţilor sirieni şi a imigranţilor ilegali - Europa sub presiune
Imigranții aflați în Gara de Est (Gara Keleti) din Budapesta au primit luni permisiunea să se urce în trenurile cu destinația Austria și Germania. Ungaria a cerut oficial Germaniei să-şi clarifice poziţia faţă de imigranţi, acuzând că a dat dovadă de relaxare în această privinţă.
- 31 August 2015
- Citeste
Vecinii unguri, aşteptaţi în Oradea la shopping - Cursă reluată peste graniţă
Începând de sâmbătă, 4 septembrie, OTL îşi reia cursele spre Biharkeresztes, după ce o astfel de legătură a mai funcţionat acum doi ani, în perioada 2011-2013.
- 31 August 2015
- Citeste
Băiţa. Cea de-a şasea zi în subteran - 21 de mineri în greva foamei
Ieri s-au împlinit şase zile de când minerii de la Băiţa s-au blocat în semn de protest în subteran. 15 dintre ei au intrat, începând de ieri de la ora 15.00, în greva foamei.
- 31 August 2015
- Citeste
În loc de 3 ani şi şase luni, va face 12 ani de închisoare - O decizie bombă
Conform dosarului, Govoreanu ar fi simulat achiziţii de produse fără TVA de la trei firme aflate în insolvenţă controlate tot de el.
- 31 August 2015
- Citeste
Meciuri atractive de minifotbal la Baza Tineretului - Naţionala României va juca la Oradea
Echipa naţională de minifotbal a României va face ultima repetiţie pentru Campionatul European din Croaţia la Oradea.
- 31 August 2015
- Citeste
AMR 14 zile. Promit reluarea circulaţiei tramvaielor, la primul sunet de clopoţel
Greu de crezut, ţinând cont de starea din teren, însă, mai marii OTL se arată optimişti în ce priveşte reluarea circulaţiei pe 14 septembrie a tramvaielor pe Independenţei şi Primăriei.
- 31 August 2015
- Citeste


