Echipa naţională de minifotbal a României va face ultima repetiţie pentru Campionatul European din Croaţia la Oradea. Între 16 şi 19 septembrie, formaţia tricoloră, de cinci ori consecutiv campioană europeană, va susţine antrenamente şi trei jocuri cu selecţionata Oradea (17 septembrie), Ungaria (18 septembrie) şi Moldova (19 septembrie) la Baza Tineretului.

Premieră naţională

"Tricolorii" vor ajunge la Oradea la invitaţia lui Spiridon Baltsavias, căruia Ioan Onicaş, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, i-a mulţumit pentru sprijinul logistic şi financiar acordat în efectuarea stagiului. „Este primul turneu internaţional organizat pentru naţionala de minifotbal a României, alături de care vor mai participa Ungaria şi Moldova. De asemenea, se va desfăşura şi Cupa Bihorul la care vor fi prezente echipe puternice din Timişoara, Arad, Satu Mare, Zalău, Cluj şi Oradea. Cu această ocazie vrem să facem o bună propagandă minifotbalului. Ştiu că la Oradea au fost în trecut campionate puternice, mai ales în perioada 2004, 2005, când activau câte 70 de echipe. De aici m-am inspirat şi eu când am făcut campionat de minifotbal la Zalău. Ne bucurăm că domnul Spiros ajută echipa naţională a României, cât şi a Moldovei", a declarat Ioan Onicaş într-o conferinţă de presă. Mini Euro 2015 va avea loc la Vsar (Croaţia) cu participarea a 32 de echipe. România, antrenată de fostul arbitru Tiberiu Lajos, face parte din Grupa B, urmând să întâlnească Scoţia (22 septembrie), Serbia (23 septembrie) şi Bulgaria (24 septembrie). Chiar dacă România  domină această disciplină la nivel european, minifotbalul nu este încă recunoscut ca ramură sportivă în România. "Minifotbalul se dezvoltă fulminant şi avem circa 30.000 de jucători legitimaţi. Am cerut MTS ca minifotbalul să fie declarat ramură sportivă şi s-a constituit o comisie în acest sens. Suntem în faza de evaluare şi membrii comisiei vor face un raport către doamna ministru", susţine Onicaş.

Jocuri internaţionale şi Cupa Bihorul

Implicat logistic şi financiar în organizarea acestui puternic turneu, Spiridon Baltsavias se aşteaptă ca meciurile care se vor disputa la Baza Tineretului să facă propagandă cât mai bună minifotbalului. "Este un privilegiu pentru orădeni să vadă la Oradea naţionala României, de cinci ori campioană europeană şi locul 3 la Campionatul Mondial. Va fi un regal de minifotbal cu trei echipe naţionale, dar şi cu cele mai bune opt echipe din ţară la Cupa Bihorul. Sperăm să se creeze o emulaţie cât mai mare în jurul acestui sport, mai ales că începând cu 30 septembrie vom organiza la Baza Tineretului o nouă ediţie a Campionatului Judeţean la minifotbal", este de părere managerul Bazei Tineretului.