Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat două autoturisme, în valoare de 36.000 de euro, căutate de autorităţile din Grecia, respectiv Germania. Totodată, unul dintre şoferi nu deținea permis de conducere.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
De azi, 8 octombrie - Autobuze electrice pe liniile din Oradea
Primăria Oradea anunță că, începând de azi, 8 octombrie, primele 20 de autobuze electrice din flota achiziționată recent vor intra pe traseu, deservind mai multe linii de transport urban operate de OTL.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Pentru FestiFall 2025 - Restricții de circulație în zona centrală
Cel mai așteptat eveniment al toamnei, FestiFall 2025, care se va desfăşura în perioada 10 – 12 octombrie, aduce cu sine o serie de restricții de circulație în zona centrală a Oradiei.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Demers concret pentru siguranța agriculturii românești - Viitorul agriculturii, în pericol
România nu este un stat care are un teren agricol de 300 km2. Unele state, însă, dintr-o astfel de suprafață agricolă (sau ceva mai mult) au știut să facă o producție fenomenală, calitativă, din care să și exporte și să determine solicitări tot mai mari pentru export. Însă România nu are aceasta suprafață de teren, iar dacă ar avea... probabil că nici ”interesul” dat în prezent agriculturii nu l-ar acorda acesteia.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Drumul de legătură între Inelul Metropolitan și Centura Sânmartin - Lucrările avansează rapid
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la drumul de legătură între Inelul Metropolitan și Centura Sânmartin, demarate la începutul lunii septembrie, au fost realizate în proporţie de 55%.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Joi, 16 octombrie, la Muzeul Oraşului Oradea - Festivalul Național de Artă Naivă
Oradea a ajuns la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Artă Naivă, eveniment devenit un pilon cultural și artistic în peisajul românesc. An de an, în octombrie, orașul se transformă în inima și capitala artei naive contemporane românești, aducând laolaltă artiști, colecționari și iubitori ai acestei forme unice de expresie artistică.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
În perioada 5-12 octombrie, în comuna Roșia - Școala Națională Salvaspeo
La sfârşitul săptămânii trecute, au început cursurile Şcolii Naţionale Salvaspeo, ce se desfăşoara în perioada 5-12 octombrie, în comuna Roşia, judeţul Bihor.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Sala FIX, Palatul Baroc. Transylvania Magic Fest aduce la Oradea - Gala Magiei Europene
În data de 11 octombrie, la Oradea va avea loc prima ediție a Transylvania Magic Fest, un eveniment dedicat magicienilor din România și din Europa. Festivalul include competiții, seminarii și un spectacol de gală deschis publicului orădean.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Ne mândrim cu vârsta împlinită
În urbea de pe Crișul Repede, a avut loc recent un frumos eveniment dedicat persoanelor vârstnice. Prin obiectivul „Cetățeni activi la puterea a treia”, care își desfășoară activitatea prin voluntariatul membrilor Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor, s-a marcat, la Oradea, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste
În 11 și 12 octombrie, la Festifall - „Generația fără HPV”
Un proiect naţional ce își propune oprirea răspândirii virsului HPV (virusul Papiloma Uman) în România, „Generația fără HPV” constă în sesiuni de informare, conştientizare şi educare privind acest virus, consecinţele sale şi prevenţia primară prin vaccinare.
- 07 Octombrie 2025
- Citeste


