Consiliul Național al Elevilor susține boicotarea festivităților de deschidere a anului școlar din 8 septembrie. Decizia vine în semn de solidaritate cu sindicatele din educație și împotriva măsurilor de austeritate care, spun elevii, afectează calitatea școlii românești.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Polițiștii, pompierii și jandarmii acționează pentru siguranța elevilor - Măsuri pentru începerea anului școlar
Autoritățile au luat măsuri pentru ca anul școlar 2025/2026, care începe, luni, 8 septembrie, să debuteze în siguranță. Au fost efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune, după ce elevii vor începe efectiv orele.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Se lucrează la podul CFR - Restricții de circulație pe strada Dragoș Vodă
Primăria Oradea informează participanții la trafic că azi, 5 septembrie, între orele 9.00 și 17.00, circulația rutieră va fi închisă total pe sub podul CFR de pe strada Dragoș Vodă.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Inaugurare la Sighetu Marmației - Tabără Internațională de Creație Fotografică
20 de artiști fotografi din Serbia, Slovacia, România și Ungaria vor participa, în perioada 1-14 septembrie, la o Tabără Internațională de Creație Fotografică.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Vechimea rețelelor de distribuție a energiei electrice încarcă factura consumatorilor - Pierderi duble față de UE
Ministrul Energiei a vorbit la un breefing de presă susținut la Guvern despre optimizarea costurilor de achiziție a energiei electrice și despre rețelele de distribuție învechite.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Timp liber. Cinema Palace Lotus Center - Cinema Palace Oradea Shopping City
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Sâmbătă, 6 septembrie - Colectarea deşeurilor electrice
Sâmbătă, 6 septembrie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Azi, 5 septembrie, modificări la traseele liniilor 16T şi 34 de autobuz
OTL a anunţat că azi, 5 septembrie, ȋn intervalul orar 9.00 – 17.00, din cauza lucrărilor care se vor efectua la podul de cale ferată care supratraversează str. Mareşal Averescu, traseele liniilor 16T şi 34 de autobuz vor fi deviate.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Tronos Junior, glasuri tinere în slujba lui Hristos - Rugăciune și cântare la Izbuc
Cu darul și binecuvântarea lui Dumnezeu, cea de-a treia zi a noului an bisericesc, abia început, în care Biserica îi cinstește pe Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara – mari rugători isihaști - a fost una de lumină și bucurie sfântă pentru obștea Mănăstirii Izbuc, din binecuvântatul ținut al Bihorului, care a primit vizita Grupului Psaltic Tronos Junior, aflat sub purtarea de grijă și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Acești tineri, mărturisitori ai credinței prin cântare, reprezintă mlădițele tinere și roditoare ale viitorului psaltic și duhovnicesc al Bisericii noastre.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste
Participanții și programul evenimentului - Festivalul Sarmalelor
Peste 10 participanți din tot județul vor fi prezenți duminică, 7 septembrie, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Sarmalelor.
- 04 Septembrie 2025
- Citeste


